„Cârtițele” pentru metroul din Cluj au ajuns la Florești: Proiectul continuă cu finanțare din obligațiuni verzi

„Cârtițele” care vor săpa tunelurile pentru metroul din Cluj au ajuns deja la Florești, semn că lucrările la proiectul mult așteptat au intrat în linie dreaptă.

Contractul pentru construcția metroului din Cluj a fost semnat în mai 2023, iar asocierea formată din Gulermak (Turcia), Alstom și Arcada a început deja activitățile. Deși metroul va fi scos din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că finanțarea va fi asigurată din Programul de Transport și din obligațiuni „verzi” emise de statul român.

În total, suma necesară pentru proiect se ridică la 300 de milioane de euro, care vor fi redirecționate către investiții deja aflate în execuție. Acesta este un pas important în derularea unei investiții esențiale pentru infrastructura de transport din Cluj, care va contribui la reducerea congestionării traficului și va sprijini dezvoltarea urbană sustenabilă a orașului.