O ofertă de la un constructor din România a fost depusă, astăzi, la contractul de aprox. 6,4 miliarde lei pentru proiectarea și execuția lotului 2 A Ditrău-Grințieș, cel mai lung lot al Autostrăzii ,,Unirii” A8.
Oferta depusă : Asocierea SA&PE Construct (Leader România)-Tehnostrade SRL-Euro Asfalt D.O.O -Spedition UMB
Durata de proiectare și execuție a lotului cu o lungime de 38 kilometri, care se desfășoară în județele Harghita și Neamț este de 54 de luni (14 luni proiectare și 40 luni pentru execuție). Este un proiect de o complexitate tehnică ridicată pentru că include lucrări majore de artă (poduri, pasaje, viaducte, tuneluri) și volume considerabile de lucrări de excavare și consolidări.
Lungimea totală a tunelurilor și a viaductelor (21 km) reprezintă 57 % din lungimea întregului lot : • 19 tuneluri • 63 de poduri și viaducte
Pe traseul lotului 2A este prevăzut un nod rutier la Ditrău (conexiune cu DN 12 în jud. Harghita), iar la Est, în județul Neamț, conexiune cu Lotul 2 B Grințieș -Pipirig, o descărcare provizorie pentru a asigura funcționarea independentă a acestui lot.
Finanțarea lucrărilor este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 și de la Bugetul de Stat.
Secțiunea de munte Sărățeni-Pipirig de pe Autostrada ,,Unirii “-A 8 are o lungime de 116 kilometri și include patru loturi :
- Lotul 1C Sărățeni-Joseni (32,4 km) Ofertă depusă luni, 16 decembrie 2024
- Lotul 1D Joseni-Ditrău (14,4 km) Cinci oferte depuse miercuri, 18 decembrie 2024
- Lotul 2A Ditrău-Grințieș (37,9 km) O ofertă depusă joi, 19 decembrie 2024
- Lotul 2B Grințieș-Pipirig (31,5 km) Termenul-limită pentru depunerea ofertelor este 15 ianuarie 2025.