Lucrări majore de infrastructură în Piața Unirii: Proiectul demarează pe 10 iunie și va dura trei ani

Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță (PSD), a anunțat că lucrările de refacere a planșeului din Piața Unirii vor începe luni, 10 iunie 2025. Proiectul vizează refacerea completă a infrastructurii din zonă și se va desfășura etapizat, pe o perioadă estimată de trei ani.

Intervențiile vor include refacerea planșeului de deasupra Dâmboviței, consolidarea Pasajului Unirii și conectarea traseelor de tramvai din zonă. În plus, lucrările vor presupune și realizarea de drumuri provizorii, reconfigurarea circulației și transplantarea unor arbori.

Etapele lucrărilor și modificările în trafic

Lucrările vor fi împărțite în patru zone:

  1. Porțiunea din fața Hanului lui Manuc

  2. Parcul din fața magazinului Unirea

  3. Zona fântânilor arteziene

  4. Porțiunea dinspre Pasajul Unirii

Primele intervenții vor avea loc în zonele 1 și 2. Se va închide circulația pe Splaiul Independenței, între Piața Națiunile Unite și Piața Unirii. În zona parcului se va organiza șantierul, iar fântâna arteziană va fi demontată. În perioada vacanței de vară, va începe spargerea planșeului în zona Hanului lui Manuc.

Pentru a reduce impactul asupra traficului, vor fi amenajate drumuri provizorii, inclusiv un traseu cu trei benzi și trotuar pentru șoferii care circulă dinspre bulevardele Corneliu Coposu, Magheru și Brătianu către Patriarhie.