Consiliul Județean (CJ) Bihor a finalizat procedura de licitație pentru construirea a patru noi pasaje rutiere la intrările și ieșirile din municipiul Oradea. Proiectele, în valoare totală de peste 102 milioane de lei (fără TVA), vor fi finanțate prin fonduri europene și au ca scop fluidizarea traficului rutier pe cele mai aglomerate artere din oraș.
Potrivit unui comunicat al CJ Bihor, lucrările vizează ieșirile din Oradea spre Arad (DN79), Cluj (DN1) și Satu Mare (DN19). Două dintre pasaje vor fi supraterane, iar celelalte două subterane. Licitația a fost împărțită în patru loturi, câte unul pentru fiecare obiectiv de investiție. Dacă în termen de 10 zile nu vor fi depuse contestații, urmează semnarea contractelor cu firmele desemnate câștigătoare.
Detaliile proiectelor:
-
Lotul 1: Pasaj suprateran la ieșirea spre Satu Mare (DN19), la intersecția cu Calea Bihorului. Câștigător: Asfamixt. Valoarea contractului: 28,5 milioane lei.
-
Lotul 2: Pasaj subteran pe Calea Aradului (DN79), la intersecția cu Centura Oradea. Câștigători: asocierea Selina – Drum Asfalt. Valoare: 26,4 milioane lei.
-
Lotul 3: Pasaj suprateran pe DN79, peste sensul giratoriu de la intrările în Era Shopping Park și Oradea Shopping Center. Aceeași asociere Selina – Drum Asfalt va executa lucrările, în valoare de 25,3 milioane lei. Proiectul include și pasaje pietonale subterane.
-
Lotul 4: Pasaj suprateran pe Centura Oradea, la intersecția cu Centura Oșorhei. Câștigător: PORR Construct. Valoare: 21,8 milioane lei.
Lungimea fiecărui pasaj va fi între 400 și 570 metri, iar termenul de execuție este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Proiectele sunt realizate printr-un parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Primăria Oradea și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
În paralel, se află deja în lucru pasajul suprateran de la ieșirea din Oșorhei spre Aleșd (DN1), iar un alt pasaj, de această dată subteran, va fi realizat la intersecția străzilor Oneștilor și Tudor Vladimirescu, aflat în prezent în procedură de licitație.