Lagmar Impex, din Chișinău, ridică un ansamblu rezidențial în Pipera

Antreprenorul moldovean Viorel Godea, proprietarul Lagmar Impex, unul dintre cei mai importanți dezvoltatori imobiliari din Chișinău, și-a dublat suprafața de teren achiziționată în zona Pipera din București, după o tranzacție cu grupul portughez Martifer, potrivit Profit.ro. Pe acest teren urmează să fie construit un ansamblu rezidențial cu aproximativ 400 de apartamente.

Intrarea lui Godea pe piața românească a avut loc anul trecut, când Lagmar Invest, compania sa românească înființată în 2022, a achiziționat un teren de circa 7.000 mp de la fostul deputat moldovean Mihail Solcan. Recent, compania a cumpărat un teren învecinat, de aproximativ 7.800 mp, de la grupul portughez Martifer, consolidând astfel perimetrul destinat dezvoltării ansamblului rezidențial. Cele două terenuri se află în zona clădirilor de birouri din Pipera, unde au sediile centrale companii precum Mercedes-Benz, Bergenbier, Vodafone sau Altex.

Proiectul vizează construirea unui imobil tip bară cu trei tronsoane, având două subsoluri, parter, șase etaje și un etaj retras. La parter vor fi spații de birouri de aproximativ 650 mp, iar ansamblul va include 196 de apartamente cu una până la patru camere și un total de 275 de locuri de parcare. Valoarea totală a investiției este estimată la circa 18,3 milioane de euro, fără TVA.

Viorel Godea, fondator al Lagmar Impex în 2001, a dezvoltat până în prezent peste 18 proiecte imobiliare în Chișinău, totalizând peste 2.500 de apartamente și o suprafață construită cumulată de peste 210.000 mp. Cu această investiție, Godea se alătură altor dezvoltatori care activează în Pipera, precum familia Bâlteanu, Alin Niculae, Gheorghe Iaciu, Mohammad Murad, Ali Madadi sau Prime Kapital.