A fost emisă autorizația pentru noi lucrări la Magistrala 6 de metrou către Otopeni

   Metrorex anunță că a fost emisă Autorizația de Construire pentru proiectul „Magistrala 6: 1 Mai – Otopeni, Legătura rețelei de metrou cu Aeroportul Internațional Henri Coandă – Otopeni”, aferentă lucrărilor de arhitectură, cale de rulare, instalații electromecanice și de curenți slabi.

           Documentul marchează realizarea următorului pas major în implementarea proiectului Magistrala 6 – unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură de transport public din România, parte integrantă a rețelei transeuropene de transport TEN-T.

           Valoarea lucrărilor autorizate, fără TVA, se ridică la 1.037.578.107,47 lei, iar durata de execuție este de 31 de luni, calculată de la data începerii efective a lucrărilor. Lucrările vor fi realizate de Asocierea SOMET S.A. – SALCEF GROUP – THEDA MAR S.A. – TIAB S.A. – UTI CONSTRUCTION AND FACILITY MANAGEMENT S.A. – ALTIMATE S.A., având ca lider de asociere SOMET S.A.

           În prezent, lucrările pentru realizarea structurii de rezistență se desfășoară pe întreaga lungime a aliniamentului viitoarei Magistrale 6 de metrou. Pe SECȚIUNEA SUD, aferentă tronsonului 1 Mai – Tokyo, stadiul de realizare a structurii de rezistență a ajuns la 66%, iar pe SECȚIUNEA NORD, tronsonul Tokyo – Aeroport Otopeni, procentul de realizare a structurii de rezistență este de 32%.

           Progresul înregistrat de cele două TBM-uri operaționale este următorul:

Ø TBM „Sfânta Maria” (Linia 2): a realizat peste 2.819 metri liniari de tunel și a montat un număr de 1.875 de inele;

Ø TBM „Sfânta Ana” (Linia 1) a realizat peste 2.122 metri liniari de tunel și a montat un număr de 1.410 inele.