Planul S Immo: Noi clădiri de birouri în Bucureşti
“Acum suntem în negocieri pentru achiziţia unui teren într-o zonă de top din Bucureşti, aproape de mijloacele de transport şi utilităţi. Cred că va fi o negociere de succes. Suntem…
“Acum suntem în negocieri pentru achiziţia unui teren într-o zonă de top din Bucureşti, aproape de mijloacele de transport şi utilităţi. Cred că va fi o negociere de succes. Suntem…
A fost postat în sistemul electronic de achiziții publice (SICAP) anunțul de participare pentru procedura de atribuire licitație deschisă, având ca obiect Proiectare și Execuție ”Varianta de Ocolire a Municipiului…
Luxuria Domenii Residence intră într-o nouă etapă de dezvoltare, prin demararea lucrărilor la cea de-a doua fază, care va cuprinde 268 de apartamente, 296 locuri de parcare subterane și 10…
P3, investitorul și dezvoltatorul pan-european de proprietăți logistice, începe construcția unui complex multifuncțional în parcul P3 Bucharest de pe A1, o premieră pe piața de logistică din România. Prima fază…
Delgaz Grid a finalizat un program de investiţii de aproximativ 9 milioane de lei pentru dezvoltarea sistemului de distribuţie a energiei electrice din zona metropolitană Iaşi. Programul a demarat în…
Primarul municipiului Oradea, Ilie Bolojan, a afirmat că în urma discuţiilor purtate între reprezentanţii Comisiei Europene cu cei ai Guvernului României municipalitatea îşi pregăteşte deja proiectele pentru care vrea să…
Dezvoltatorul rezidențial Point Development (cunoscut ca Shikun & Binui) are în lucru 526 de apartamente pe segmentele medium-plus și premium în diverse zone ale Bucureștiului, ce vor fi livrate în…
Forte Partners anunță obținerea certificării LEED Platinum pentru clădirea de birouri THE BRIDGE 2, finalizată și închiriată în proporție de 100%. Prima fază a proiectului office a primit certificarea LEED…
Companii din Polonia, Cehia, Serbia, din Vestul Europei și chiar din Asia se uită tot mai atente la România când decid să își extindă activitatea în regiunea Europei de Sud-Est….
One United Properties a definitivat conceptul noului proiect de birouri One Cotroceni Park și pune pe piață un business park unic, ce poate oferi companiilor în cautarea unei soluții de…