Proprietățile austriecilor de la Immofinanz din România reprezintă 15,6% din portofoliul total al companiei, ce include 73 de proprietăți (17 investiții finalizate, 11 în curs de dezvoltare și 45 de proiecte în analiză), cu o valoare de 907,7 milioane de euro (647,8 milioane de euro – investiții finalizate, 30,2 milioane de euro – investiții în curs de dezvoltare, 229,6 milioane de euro – proiecte în analiză). Valoarea reală estimată după finalizarea proiectelor în curs de dezvoltare ale Grupului în România se ridică la 117,7 milioane de euro, se arată într-un comunicat de presă al companiei.
În primele trei trimestre ale anului financiar 2015/16, veniturile Immofinanz din închirieri în România se prezintă stabil și se ridică la 34 milioane de euro, ceea ce reprezintă 14,3% din veniturile totale din închirieri ale Grupului.
Immofinanz are în România operaţiuni şi pe segmentele de spaţii de birouri şi retail. Pe lângă Iride, cel mai mare parc de afaceri din România, Immofinanz mai deţine în Bucureşti clădirile de birouri Victoria Park şi Bucharest Corporate Centre. Pe segmentul de retail, Immofinanz deţine Euromall Piteşti, Polus Center Cluj, Gold Plaza şi Maritimo Shopping Center.
Immofinanz este o companie imobiliară comercială care îşi concentrează activitatea pe segmentele de retail şi birouri în opt pieţe principale din Europa: Austria, Germania, Cehia, Slovacia, Ungaria, România, Polonia şi Moscova. Principala activitate a Immofinanz este managementul şi dezvoltarea de proprietăţi. Compania deţine un portofoliu imobiliar de aproximativ 6,2 miliarde de euro, ce cuprinde peste 390 de proprietăţi.