Reţeaua Regina Maria va investi 15 milioane de euro pentru construcţia unui spital la Cluj-Napoca, a cincea unitate spitalicească la nivel naţional şi cea mai mare investiţie a companiei în afara Bucureştiului. Unitatea va fi construită de la zero şi va fi finalizată în prima jumătate a anului viitor, cu o suprafaţă de 7.000 metri pătraţi.
„Deschidem seria investițiilor din acest an prin cel mai mare proiect Regina Maria din afara Bucureștiului – primul spital generalist, integrat, construit de la zero, în Cluj-Napoca. Decizia de a deschide această unitate medicală de excelență a venit natural, ca urmare a prezenței noastre de 8 ani în Cluj. Ne simțim foarte bine în Ardeal, iar pentru construcția acestui spital avem un partener solid, cu o reputație foarte bună, domnul Horia Ciorcilă. Îi mulțumesc că dezvoltăm împreună poate cel mai important proiect de pe segmentul serviciilor medicale din Ardeal. Vom crea peste 300 de locuri noi de muncă și suntem convinși că vom atrage echipe medicale cu experiență, orientate pe calitate și grija pentru pacient. Pentru noi, mai important decât orice rămâne promisiunea de a oferi același standard înalt de calitate în îngrijirea și siguranța pacientului”, a declarat Fady Chreih, directorul general al rețelei de sănătate Regina Maria.
Proiectul de arhitectură va fi conceput de firma Arhimar Cluj, iar project managerul va fi compania Verbau Cluj. În primul an de la deschidere, operatorul privat de servicii medicale estimează un flux de peste 10.000 de pacienți în spital și în ambulatoriu.
Reţeaua include 24 de locaţii proprii, patru spitale, două maternităţi, şase campusuri medicale, şase centre de imagistică, 12 laboratoare acreditate, o bancă proprie de celule stem şi peste 180 de policlinici partenere în ţară.