Avantajele utilizării plăcilor de fibrociment în construcții

Fibrocimentul este un material prietenos cu omul şi mediul înconjurător, în compoziţia lui regăsindu-se nisip selecţionat, ciment, fibre de celuloză şi alte filere. El nu conţine azbest, formaldehyde, sepioliti şi alte fibre anorganice, se spune într-un comunicat al companiei New Board International.

Fibrocimentul este un material incombustibil clasa A1 conform EN 13501-1. În condiţii de foc nu emite fum sau gaze/noxe periculoase pentru om protejând şi limitând extinderea focului spre alte zone.

Placa din fibrociment este o placă pentru construcţii de categorie A conform BS 12467/2012, placă ce se utilizează la exterior pentru închideri şi decorări faţade, fiind extrem de rezistenţă la condiţiile meteo severe, cicluri îngheţ-dezgheţ, ploi acide, raze ultraviolete, insecte etc.

Placa din fibrociment este stabilă dimensional, rezistenţă la impact, uşoară dar rigidă, rezistenţă mecanic, fiind extrem de durabilă în timp, garantată pe toată durata de viaţă a clădirii. Toate aceste caracteristici se datorează procesului de autoclavizare prin care la presiuni şi temperaturi foarte înalte, procesele fizico-chimice dintre componentele amestecului plăcilor maturandu-se rapid şi deplin.

Plăcile din fibrociment sunt bune izolatoare termice şi fonice, se manevrează, se prelucrează şi se montează uşor fiind folosite atât că material nefinisat cât şi gata finisat. Finisarea acestor plăci înseamnă că pot fi: colorate în masă, vopsite cu vopseluri speciale rezistente UV, pot fi tencuite, embosate, printate, traforate etc. beneficiind astfel de o paleta generoasă de texturi şi culori. În acelaşi timp ele reprezintă un suport stabil pentru alte finisaje gen ceramică, piatră naturală, lemn, sticlă etc.

„Plăcile din fibrociment sunte versatile, economice – cu un excelent raport calitate preţ, înlocuind placajele din lemn, OSB, plăcile aglomerate din ciment cu bobiţe din polistiren şi ranforsate cu fibră de sticlă, plăcile din gips-carton, oxid de magneziu etc. Fibrocimentul are greutate redusă, este robust şi rezistent la umiditate. Nu se va deforma, umflă sau descompune în medii umede şi reprezintă un substrat excelent pentru plăcile ceramice”, susține Cristi Banu, managerul New Board International. Acest tip de plăci a fost utilizat cu succes la nivel mondial pentru placarea unor clădiri publice,hoteluri,sedii de birouri, staţii de metrou , aeroporturi, complexe sportive, clădiri rezidenţiale etc.