Oscar Downstream a ridicat un depozit de carburanți la Războieni Cetate, investiție de 5 milioane de euro

Luna viitoare, la Războieni Cetate, compania independentă Oscar Downstream va inaugura unul dintre cele mai mari depozite de carburanți din Transilvania după o investiție de 5 milioane de euro, scrie ziarulunirea.ro. Depozitul a fost ridicat de la zero

”Depozitul dispune de cele mai moderne sisteme și instalații de monitorizare, alimentare și informare a clienților, toate automatizate. S-a acordat o mare atenție detaliilor tehnice, toate cele 4 depozite Greenfield fiind realizate pe același model, astfel încât să beneficieze de tehnologie nouă, trasee scurte de conducte, procese automatizate, sistem de securitate cu supraveghere 24/24 și senzori de perimetru. Proiectul a fost astfel gândit pentru a crește eficiența activității, pentru a asigura manipularea carburantului cu maximum de precizie, implicând la minim factorul uman în procesele de descărcare, depozitare și alimentare a autocisternelor. Practic, depozitul funcționează autonom de orice interferență externă. În cazul în care sunt probleme cu alimentarea cu energie electrică, generatoarele intră automat în funcțiune. Noutatea pe care o aduc aceste depozite este faptul că, pe lângă motorină, acestea au capacitatea de a stoca și benzină, susținând astfel cu 65% din capacitate aprovizionarea cu motorină și 35% benzină”, susțin reprezentanții Oscar Downstream, citați de Ziarul Unirea.

Lanțul logistic integrat al companiei este format din rețeaua de 9 depozite Oscar Downstream, cu 4 depozite Greenfield la Șercaia (Brașov), Zădăreni (Arad), Ocna Mureș (Alba) și Roman (Neamț, cu finalizare în 2016) și două depozite proprii la Craiova și Fundulea (București). Rețeaua proprie de stații Oscar Downstream are în prezent 31 de stații și continuă să se extindă în 2016. Flota proprie de autocisterne este 48 în 2016. Numărul de stații de incintă DIESELpoint la nivel național este de 1.500 în 2016.

”În acest moment avem 2 depozite în Transilvania: cel de la Șercaia (Brașov) și cel de la Ocna Mureș (Alba). Ambele reprezintă atât puncte logistice pentru aprovizionarea stațiilor proprii Oscar Downstream cât și a clienților, prin flota proprie de autocisterne Oscar, alături de celelalte depozite din rețeaua Oscar Downstream”, transmit reprezentanții companiei pentru ziarul Unirea.