O asociere condusă de Straco Grup va construi pasajul de la Centura București-Domnești

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a anunțat că, în urma reevaluării ofertelor depuse în cadrul procedurii de licitație deschisă organizată pentru atribuirea conctractului având ca obiect „Proiectare și execuție Pasaj suprateran pe DJ 602, Centura București – Domnești”, urmare a deciziei CNSC , nr. 2158/C2/2209, 2224 din 16.12.2015 și aplicării criteriului de atribuire,respectiv, prețul cel mai scăzut, a fost desemnată câștigătoare Asocierea SC Straco Grup SRL – SC Comnord SA – SC Specialist Consulting SRL, cu prețul de 91.552.381, 90 lei.

Aceeași asociere a fost desemnată câștigătoare încă din prima fază a licitației. În urma contestațiilor această licitație a intrat în procedura de reevaluare.

Din acest moment curge termenul legal de depunere a contestațiilor, respectiv 10 zile calendaristice.

Licitaţia pentru pentru pasajul de la Domenști a fost lansată în martie 2015, cu mari întârzieri. Pasajul are o lungime de circa 258 de metri şi va fi sub formă unui sens giratoriu suprateran, deasupra actualei Şosele de Centură. „Contractul va avea o durata de implementare de 51 luni din care 3 luni perioada de proiectare, 24 luni perioada de execuţie şi 24 luni perioada de notificare a defectelor”, preciza CNADNR într-un comunicat remis HotNews.ro.