România și Republica Moldova va fi construit un nou pod peste râul Prut, conform ministrului Transporturilor de la Chișnău, Iurie Chirinciuc. Acesta susţine că este cel mai mare proiect în domeniul infrastructurii dintre cele două ţări.
Pe noul pod va trece Autostrada Ungheni-Iaşi-Târgul-Mureş. „Va fi un drum european, cu patru benzi de circulaţie, la care vom avea acces peste doi ani. Distanța Chişinău-Iaşi se va scurta cu aproape 30 de kilometri. Este importat că lucrările de construcţie vor începe de la noi. Cheltuielile sunt suportate de partea română”, a adăugat Chirinciuc, citat de independent.md.
Un alt proiect constă în reabilitarea podului de peste Prut dintre localităţile Cantemir şi Fălciu. „După reabilitare vom avea un nou punct de trecere a frontierei. Este şi un pod feroviar, dar din cauza problemelor ce ţin de organizarea vamală, cel mai probabil va fi pentru trecere pietonală sau a automobilelor”. Chirinciuc a subliniat faptul că este prevăzută şi reabilitarea căii ferate pe segmentul Chişinău-Ungheni.