Werk Property Group investește 30 de milioane de euro într-un proiect de birouri clasa A la Timișoara

Werk Property Group va investi 30 de milioane de euro în dezvoltarea Vox Technology Park, proiect de birouri clasa A la Timișoara cu o suprafaţă închiriabilă de 26.000 de metri pătraţi, care va fi livrat la finalul anului viitor, conform unui comunicat de presă.

Vox Technology Park va fi format din două corpuri de clădire, cu zece, respectiv şapte etaje. „Dezvoltarea Vox Technology Park vine în contextul în care piaţa de birouri din Timişoara trece printr-o perioadă de efervescenţă, existând numeroase companii care doresc să se relocheze şi să îşi extindă activitatea într-un business hub modern şi cu un concept unic, precum şi companii care analizează oportunităţile regionale”, se spune în sursa citată.

Vox Technology Park va avea cea mai mare suprafaţă disponibilă pe etaj din Timişoara, de 3.500 de metri pătraţi, oferind astfel companiilor posibilitatea de extindere în viitor şi va reprezenta un concept unic la nivel local, datorită facilităţilor sale.

Adiţional suprafeţelor mari disponibile pe etaj, Vox Technology Park va dispune de o serie întreagă de facilităţi, reprezentând noua generaţie a spaţiilor de birouri. Proiectul a fost gândit pentru a întruni toate cerinţele specifice unei companii din domeniul IT&C şi nu numai, precum flexibilitate ridicată în proiectarea instalaţiilor, de la cele de alimentare cu energie la sistemul de climatizare.

În plus, Vox Technology Park va dispune de spaţii pentru biciclete, o sală de fitness dedicată chiriaşilor, o zonă comercială la parterul corpurilor de clădire, cu o suprafaţă de 3.500 de metri pătraţi, mai multe săli de conferinţe, restaurant, food court, cafenea, precum şi o terasă amenajată la ultimul etaj. În prezent, construcţia proiectului a ajuns la parter, fundaţia şi etajul subteran fiind deja finalizate.