Aeroportul de la Ghimbav mai are nevoie de 54 milioane de euro ca să fie terminat

Preşedintele Consiliului Judeţean Braşov, Ioan Adrian Veştea, a declaratcă pentru finalizarea lucrărilor la aeroportul internaţional Braşov-Ghimbav ar mai fi necesară suma de 54 de milioane de euro. „Consiliul Judeţean a investit până acum la acest obiectiv suma de 24 de milioane de euro pentru realizarea studiului de fezabilitate, realizarea studiilor de trafic de persoane şi trafic de marfă, expropierea terenului pentru construirea pistei de decolare- aterizare, sistematizarea pe verticală a terenului pentru construirea întregului obiectiv, împrejmuirea terenului, construirea pistei în lungime de 2.850 de metri şi lată de 45 de metri, plus acostamentele. Conform studiilor de fezabilitate, ar mai fi necesară suma de 54 de milioane de euro”, a spus Veștea.

Conform acestuia, mai unt necesare următoarele lucrări: construirea suprafeţelor de mişcare aeroportuară, a căilor de rulare, terminalului, turnului de control, lucrări hidrotehnice la râul Bârsa şi la pârâul Besălcin, clădire energetică, remiză de pompieri, staţie epurare monobloc, parcare auto cu 250 de locuri, drum de incintă şi drumuri exterioare.

Consiliul Judeţean are accesat în acest moment un credit de cinci milioane de euro şi mai are în vedere alocarea pentru acest obiectiv a unui buget pentru anul viitor de 10 milioane de euro, plus un excedent bugetar care există din bugetul acestui an, fără să precizeze despre ce sumă este vorba. La aceste sume se adaugă disponibilitatea şi interesul manifestat pentru susţinerea realizării obiectivului de către Primăria Braşov şi Primăria Sfântu Gheorghe, a spus Veştea.

Pentru anul viitor Consiliul Judeţean îşi propune să realizeze turnul de control, căile de rulare şi lucrări pentru îndiguirea râului Bârsa. În paralel cu procedura de achiziţie se vor obţine şi autorizaţiile şi aprobările pentru începerea lucrărilor la obiectivele la care se va lucra anul viitor.