Primăria Alba Iulia va aloca bani, în 2017, pentru reabilitarea Stadionului ”Cetate”, pista de atletism urmând să fie schimbată, camerele unde stăteau fotbaliștii zugrăvite, iar sălile de antrenament unde sunt aparate de culturism și fitness vor fi renovate, scrie ziarulunirea.ro. ”Ce era mai necesar, refacerea gazonului, am făcut. Avem în plan, anul viitor, să refacem, rând pe rând, camerele de cazare unde stăteau fotbaliştii, pista de atletism, cele două săli de antrenamente unde sunt aparate de culturism şi fitness şi vom vedea dacă mai ne ajung banii pentru completarea scaunelor, în peluze”, a spus Gabriel Pleşa, viceprimarul municipiului.
Primăria municipiului Alba Iulia solicită Guvernului alocarea a 90 de milioane de euro pentru pregătirea Centenarului, eveniment care va marca împlinirea a 100 de ani de la Marea Unire care a avut loc la Alba Iulia în 1 decembrie 1918. Gabriel Pleșa a declarat în exclusivitate pentru ziarul ”Unirea” că sunt sume de bani pe care administrația le solicită departamentului Centenar al Guvernului și pentru reabilitarea stadionului deoarece în 2018 se vor organiza diverse acțiuni pe această bază sportivă.