Producătorul de energie Hidroelectrica, deținut de statul român, va investi în următorii cinci ani de zile 250 de milioane de euro pentru terminarea lucrărilor în centrale hidroelectice noi: Bretea, Răstolița, Racoviţă, Siriu-Surduc, a declarat Ovidiu Agliceru, directorul general al companiei. În cazul hidrocentralei Răstolița, care este finalizată, Ministerul Mediului nu a avizat documentaţia de expropriere.
”Acum zece luni ne-a returnat-o pentru că a spus că a durat mai mult de şase luni de la ultima reevaluare. Am făcut reevaluarea, ne-am prezentat cu ea şi acum ne-a spus că Parcul Călimani s-a suprapus peste suprafeţele care trebuie expropriate. Care sigur că nu vor determina o deschidere, ci, din contra, o restrângere a drepturilor de exploatare a Hidroelectrica”, a spusAgliceru.
În ceea ce privește hidrocentrala Bretea, şi aceasta este finalizată, dar ”urmează să fie pusă în funcţiune când Enel înţelege să ne lase să evacuăm puterea pe linia pe care am construit-o”,a afirmat oficialul Hidroelectrica.
O altă investiţie, de 68 milioane euro, este hidrocentrala Bumbeşti Livezeni, care în trei ani va fi pusă în funcțiune.