Pasajul de la Piața Sudului va fi gata în luna aprilie

Lucrările de la pasajul subteran din Piața Sudului, București, vor fi gata în luna aprilie a acestui an, iar podul de peste Dâmbovița, din zona de sud-est a Capitalei, va fi terminat în luna august. Atunci vor începe și lucrările la construcția drumului are leagă podul de Șoseaua Olteniței, a declarat viceprimarul municipiului, Aurelian Bădulescu, conform news.ro.

„În urma ultimelor discuţii avute cu constructorul, acesta ne-a garantat că în două luni de zile este gata pasajul de la Piaţa Sudului. Podul peste Dâmboviţa – anul ăsta, în august (…) şi începem lucrările pentru breteaua care trebuie să lege podul de şoseaua Olteniţei”, a spus Bădulescu. Conform acestuia, de anul viitor circulaţia în zona Vitan – Bârzeşti se va desfăşura fără blocaje.

Construcţia Pasajului Piaţa Sudului a început în primăvara anului 2014 şi trebuia terminată la sfârşitul anului 2015, dar, pentru că acest lucru nu s-a întâmplat, termenul a fost prelungit până la 30 iunie 2016. Din cauză că nici acest termen nu a fost respectat, reprezentanţii municipalităţii au semnat Actul Adiţional la Contractul de finanţare, prin care administraţia este obligată să încheie lucrările până în decembrie 2018.

Pasajul subteran de la Piaţa Sudului se realizează pe direcţia Calea Văcăreşti – Str. Niţu Vasile şi va avea o lungime de 356 de metri, din care rampa spre Văcăreşti, 111 metri, iar rampa spre Niţu Vasile 85 de metri. Lungimea în subteran va fi de 85 de metri, iar înălţimea de 5 metri.

Pe direcţia strada Niţu Vasile – Calea Văcăreşti, de o parte şi de alta a pasajului rutier, vor fi realizate şi pasaje pietonale. În plus, va fi construit şi un pasaj subteran pietonal care va face legătura între staţia de metrou Piaţa Sudului şi peroanele staţiei de tramvai de pe Şos. Olteniţei. Un alt pasaj pietonal subteran va fi construit la capătul dinspre str. Niţu Vasile a pasajului rutier (intersecţie str. Niţu Vasile cu str. Secuilor).

Lucrările de construcţie sunt executate de firma Euro Construct Trading 98 SRL. Contractul a fost atribuit pe 8 mai 2014 şi are o valoare de 109 milioane lei (aprox. 24 milioane euro).