Veranda Mall are trei noi chiriași: Nedelya, Sevda, VEER

Lanțul de cofetării Nedelya, cu peste 20 de ani de tradiție, a deschis o nouă locație în București, în Veranda Mall. De asemenea, centrul comercial urmează să inaugureze încă două magazine: buticul de bijuterii Sevda şi brandul de încălţăminte VEER.

„Vrem să aducem locuitorilor din Obor o diversitate de produse, servicii şi activităţi de petrecere a timpului liber la câteva minute distanţă de casă. Pentru a ne atinge obiectivul, luna aceasta am deschis la Veranda Mall cofetăria Nedelya, iar în curând centrul comercial va găzdui magazinele Sevda şi Veer. Vom continua să extindem portofoliul de chiriaşi şi de evenimente, astfel încât vizita la mall să fie cât mai plăcută”, a declarat Maria Crăciun, Center Manager Veranda Mall.

Nedelyaeste un brand din Bulgaria, fondat de Radoslava şi Gheorghi Mincevi în anul 1993. Lanţul de cofetării este liderul torturilor făcute manual, cu peste 30 de locații în Europa de Est. Magazinul din Veranda Mall este al cincilea din Bucureşti şi ocupă o suprafaţă de aproximativ 40 de metri pătraţi.

Totodată, Veranda Mall va mări portofoliul de magazine cu alți doi chiriași din zona de fashion, la finalul acestei luni fiind programate inaugurarea lanţului naţional de bijuterii Sevda şi magazinul de încălţăminte VEER.

Veranda Mall este primul centru comercial de proximitate din București, dezvoltat de Professional Imo Partners S.A. (fosta Prodplast Imobiliare S.A.), în zona Obor, inaugurat pe 27 octombrie 2016.