Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacția prin care Globalworth Real Estate Investments Limited, deținută de omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, a preluat Elgan Automotive KFT S.C. şi Elgan Automotive S.R.L., controlate de Simon Roth.
Autoritatea de concurenţă a evaluat operaţiunea de concentrare economică din punctul de vedere al compatibilităţii acesteia cu un mediu concurenţial normal, respectiv al posibilelor efecte anticoncurenţiale, în conformitate cu Regulamentul privind concentrările economice. Analiza Consiliului Concurenţei a condus la concluzia că operaţiunea de concentrare economică nu ridică obstacole semnificative în calea concurenței efective pe piaţa națională sau pe o parte a acesteia.
Globalworth Real Estate Investments Limited este o societate de investiții integrată axată pe achiziționarea, dezvoltarea și gestionarea activelor imobiliare în Europa, cu accent pe România. Principalul obiect de activitate constă în cumpărarea, vânzarea, închirierea de imobile și alte activități imobiliare. Globalworth Real Estate Investments Limited, prin intermediul filialelor sale, este proprietar al unui portofoliu imobiliar format din 15 investiții, toate situate în România. Portofoliul este format în principal din clădiri de birouri clasa A, urmate de segmentul rezidențial și de segmentul industrial. Cu excepția unui parc industrial situat în Timișoara, toate activele sunt situate în București.
Elgan Automotive KFT este o întreprindere înființată cu unicul scop de a dezvolta și de a închiria întreprinderii S.C. Dacia Automotive S.A. o facilitate industrială construită în conformitate cu cerințele chiriașului. Obiectul de activitate al Elgan Automotive KFT constă în servicii de management imobiliar prestate pe bază de onorariu sau contract.
Elgan Automotive KFT deține 100% din capitalul social al S.C. Elgan Automotive S.R.L., întreprindere care are în proprietate terenul pe care se află activul denumit Depozitul Dacia, și care a încheiat un contract de închiriere pe termen lung cu S.C. Dacia Automotive S.A.
Depozitul are cu o suprafață închiriabilă de 68.000 mp și un teren disponibil pentru construcția a încă 40.000 mp. Amplasat în comuna Oarja, la 28 de kilometri de uzina Dacia de la Mioveni şi în apropierea autostrăzii Bucureşti-Piteşti, depozitul fost inaugurat în anul 2010 și asigură distribuția de piese de schimb pentru Dacia, Renault si Nissan în România și 33 altele țări.