După amânări şi schimbări de proprietar, astăzi s-a anunţat că se pregătește startul lucrărilor de construcție la Shopping City Satu Mare, o investiţie de aproximativ 40 de milioane de euro făcută de NEPI.
Acesta ar fi primul mall mare din oraş şi e promis la finalizare pentru finele anului 2018. Singura investiţie din acest oraş care să se asemene puţin cu un mall a fost finalizată în primăvara anului trecut de familia Bud. E vorba însă de o investiţie mult mai mică, de circa 18 milioane de euro, într-un mic centru comercial cu cinci etaje.
Asta în timp ce reşedinţa de judeţ vecin, Baia Mare, are mall-ul Gold Plaza (rebranduit asemeni mall-urilor din lanţ, în Vivo!) inaugurat de Immofinanz încă din anul 2010.
Shopping City Satu Mare este de fapt “continuarea” fostului proiect Mega Mall Satu Mare, amânat şi iar amânat şi apoi preluat în urmă cu doi ani de către NEPI de la dezvoltatorul austriac Real 4 You.
Satu Mare nu a reuşit să atragă investitori în mall-uri spre deosebire de multe oraşe din Transilvania sau din România în general. Înainte de mall-ul NEPI au mai fost anunţate proiecte precum Atrium Centers şi Armonia care însă nu au mai fost construite.
Pe scurt despre mall
Shopping City Satu Mare ar urma să aibă o suprafață închiriabilă de aproximativ 28.000 de metri pătrați.
„Investiția NEPI din Satu Mare reprezintă mai mult decât deschiderea unui centru comercial regional, chiar dacă mulți dintre locuitorii orașului au simțit lipsa unui mall”, spune Sebastian Mahu, Asset Manager în cadrul grupului NEPI.
Pe lângă spaţiile comerciale, Shopping City Satu Mare va avea și un cinematograf modern, un food court, cafenele şi altele.
În completarea lucrărilor la construcția centrului comercial, NEPI își propune să realizeze și o serie de îmbunătățiri în infrastructură, prin construirea unui sens giratoriu, prin amenajarea a două străzi adiacente centrului comercial (strada Digului și strada Dunării), cât și printr-o contribuție la realizarea unei pasarele pietonale peste Someș, care va facilita tranziția între cele două părți ale orașului.
Shopping City Satu Mare va fi construit pe un teren de aproximativ 6 hectare, iar la finalizarea dezvoltării sale de la finalul anului viitor va avea o parcare de aproximativ 1.000 de locuri. Parcarea va fi dispusă pe două niveluri cu o rampă de acces rapid.
New Europe Property Investment plc (NEPI)
NEPI este un grup de investiții și dezvoltare listat la Busa de Valori din Johannesburg (JSE) și la Bursa de Valori din București (BVB).
Grupul a fost înființat în anul 2007 pentru a achiziționa, a dezvolta și a gestiona cele mai importante proprietăți pe zona de retail din țările emergente ale Uniunii Europene, cu potențial de creștere pe termen lung. De-a lungul timpului, Grupul NEPI și-a consolidat un portofoliu solid de proprietăți și a dezvoltat, în mod constant, proiecte numeroase în România, Serbia, Slovacia, Croația și Cehia.
Strategia de dezvoltare se concentrează pe expansiunea în segmentul de retail și pe alte piețe. În plus, Grupul investește și în dezvoltarea clădirilor de birouri clasa A în marile orașe din România, unde există cerere din partea companiilor multinaționale.
Din portofoliul NEPI fac parte Mega Mall, Mall Promenada, Vulcan Value Center, Shopping City Timișoara, City Park Constanţa, Ploiești Shopping City, Brăila Mall, Galaţi Shopping City, Shopping City Târgu-Jiu, Severin Shopping Center, Shopping City Deva şi alte centre comerciale în întreaga ţară, dar şi în Serbia, Slovacia, Croația și Cehia.
NEPI deţine şi clădirile de birouri Floreasca Business Park, The LakeView, Aviatorilor 8 în Bucureşti, City Business Centre în Timişoara şi The Office în Cluj.