NEPI Rockcastle a finalizat contrucția complexului de birouri amplasat în Piaţa Victoriei din Bucureşti, după o investiţie de 37 de milioane de euro, a anunţat compania.
Ansamblul are o suprafaţă totală închiriabilă de peste 7.700 mp şi este compus dintr-o clădire de birouri cu design avangardist, o piaţetă deschisă publicului larg şi din Vila Oromolu, care a fost recent restaurată. Proiectul este amplasat, în Piaţa Victoriei, la intersecţia Bulevardului Aviatorilor cu strada Paris.
General Electric, Fitbit şi Philip Morris se numără printre chiriaşii complexului de birouri.
„Pentru că scopul nostru este să transformăm România într-un hub cheie pentru General Electric în Europa Centrala şi de Est, intenţionăm să angajăm aproximativ 100 de specialişti IT de top în anul următor, pentru a completa astfel forţa existentă de lucru, care numără în prezent 150 de angajaţi. Faptul că ne desfăşurăm activitatea în cea mai sustenabilă şi high-tech clădire de birouri din ţară va fi un atu major în intenţia noastră de a atrage cei mai talentaţi specialişti din România şi din regiune”, a declarat Senior Services Director al GE’s Global Delivery Center în Bucureşti, Silviu Cretean.
Pe data de 19 iulie, NEPI, unul dintre cei mai mari jucători din piaţa imobiliară românească, a anunţat că a încheiat fuziunea cu fondul imobiliar sud-african, Rockcastle, cu afaceri extinse în Polonia, noua entitate devine cel mai mare investitor imobiliar listat din Europa Centrală şi de Est. Numele noii entități este NEPI Rockcastle.