Compania de logistică Pall-Ex România a inaugurat un terminal de cross dock (descărcare şi încărcare fără depozitare), cu o suprafaţă de 2.100 de metri pătraţi, la care se adaugă alţi 1.500 de metri pătraţi, subcopertină. Prin intermediul reţelei, marfa transportată poate beneficia de asigurare de până la 15.000 de euro pe palet, fără costuri suplimentare pentru client. Oficialii nu au dat însă detalii despre nivelul investițiilor.
„Construcţia noului terminal cross-dock a făcut parte din strategia de dezvoltare a companiei, fiind un proiect major. (…) Planul de investiţii continuă, avem în vedere deschiderea de alte două noi huburi”, a declarat Danor Ionescu, CEO al Pall-Ex România.
Conform acestuia, planul de investiţii continuă. „Avem în vedere deschiderea de alte două noi huburi, în timp ce operaţional, focusul este pe menţinerea calităţii şi creşterea notorietăţii brandului, introducerea de servicii noi pentru retaileri şi producători. De asemena, Pall-Ex susţine inovaţia şi digitalizarea, prin introducerea unor softuri care permit o vizibilitate crescută a etapelor din serviciul oferit şi a partidelor de marfă. Acestea sunt motive relevante pentru care beneficiem de aprecierile pozitive ale partenerilor şi ale pieţei. Pall-Ex mizează în viitor pe o creştere stabilă, extinderea suprafeţei de depozitare”, mai spune Danor Ionescu.
Pall-Ex este un serviciu de curierat de marfă paletizată lansat pe piaţa locală la 1 decembrie 2011, prin intermediul Pall-Ex România, care deţine franciza pe plan local. Serviciul din Europa de Vest s-a extins în mai multe ţări, precum Marea Britanie, Spania, Franţa, Italia, Polonia şi România.
