Muzeul „Casa Colecţiilor” din Galați va fi restaurat cu bani europeni

Muzeul „Casa Colecţiilor” din Galați va fi restaurat de Consiliul Județean și în 2020 va avea o nouă față, conform www.viata-libera.ro. Investiția totală se va ridica la 3,4 milioane de lei.

Intrată în conştiinţa gălăţenilor ca „Farmacia Ţinc”, clădirea-sediu a Muzeului „Casa Colecţiilor”, a fost construită în doar un an, în urmă cu mai bine de un secol (1899), după cum a spus directorul Muzeului de Istorie Galaţi, Cristian Căldăraru. „Era o regulă, atunci, în ţara noastră românească, ca lucrările să se realizeze într-un timp relativ scurt, iar materialele să fie de foarte bună calitate – erau importate, când nu se găseau pe piaţa românească. Aşteptăm de vreo patru ani să se întâmple minunea şi iată că s-a întâmplat. Este o clădire emblematică pentru gălăţeni şi nu numai. Este considerată de specialişti ca fiind singura clădire monument istoric din Galaţi cu dublă funcţionalitate – farmacie şi locuinţa farmacistului, cu decoraţiuni exterioare în stil eclectic, de sfârşit de secol al XIX-lea şi început de secol al XX-lea”, a declarat Căldăraru.

Chiar dacă monumentul istoric a beneficiat, până în 2007, de lucrări de consolidare, care au trenat mai bine de zece ani, din cauză că Ministerul Culturii aloca bani cu ţârâita, clădirea are nevoie de lucrări de restaurare şi amenajare, întrucât lucrările edilitare, privind sistemul de apă şi canalizare şi rutier, au pus în pericol imobilul. Utilajele grele care au acţionat în zonă, trepidaţiile puternice şi ridicarea pânzei freatice au făcut ca monumentul istoric să fie afectat şi să se confrunte, printre altele, cu infiltraţii.

Din cele peste 3,4 milioane de lei, pe care Consiliul Judeţean le va investi pentru restaurarea clădirii, peste 3,1 milioane de lei reprezintă suma nerambursabilă obţinută de la UE.