Vopsea cu efect de tablă de scris, nou produs Policolor

Copiii mâzgălesc pereţii? Poate fi un lucru bun. Asta pentru că o parte dintr-un perete poate fi transformată uşor în tablă de scris, care poate fi curăţată cu un burete umed.

Este doar una dintre situaţiile pentru care Policolor a introdus în portofoliul său DEKO Creative Effect, vopsea cu efect de tablă de scris, 100% acrilică.

Produsul se poate utiliza pentru a transforma orice suprafață interioară de perete în tablă de scris de culoare neagră, rezistentă la scrierea cu creta și la ștergere repetată cu buretele ud.

”Am introdus acest produs în gama noastră pentru a susține tendința actuală în design interior, în care spațiul de locuit devine mediu de comunicare. DEKO Professional Creative Effect, vopseaua cu efect de tablă de scris este foarte căutată în zona de horeca (baruri și restaurante), dar și de utilizatorii casnici, fie ei părinți care vor să stimuleze creativitatea copiilor, fie tineri ce doresc să își transforme pereții în spații de comunicare creativă”, a declarat Camelia Dragomirescu, director de marketing Policolor.

Acoperire bună, inclusiv pe pereți deja colorați

Cea mai frecventă utilizare a produsului este în camerele copiilor, cu scopul de a-i stimula pe cei mici să dea frâu liber imaginației prin desene ce pot fi șterse ulterior doar cu un burete umezit.

Produsul poate avea şi alte întrebuinţări. Spre exemplu, în bucătărie, peretele pe care s-a aplicat vopseaua cu efect de cretă poate fi sprijin celor care gătesc, prin afișarea rețetelor înainte de a începe prepararea mâncării.

Produsul are o acoperire foarte bună, inclusiv pe pereți deja colorați și se poate aplica cu pensula ori trafaletul. Elementele caracteristice pentru DEKO Prefessional Creative Effect sunt rezistența la spălare, aplicabilitatea ușoară, aderența foarte bună la suport, puterea de acoperire și rezistența la zgârieturi.

Vopseaua este disponibilă în varianta gata colorată, negru și este ambalată în găleți de 1,25 litri. Cu o găleată se pot acoperi circa 5 mp de perete, în două straturi.

Despre Policolor

Policolor, producător de lacuri şi vopsele cu o experiență de peste 50 de ani în România, oferă soluţii şi produse pentru decorarea şi finisarea casei – sub brandurile SPOR, DEKO Professional, CasaBella, Vinarom, sisteme complete pentru refinisarea autovehiculelor – sub brandurile Klar Professional, Klar Ultra, Emaur și Silverpol – în cadrul Policolor Automotive și produse destinate acoperirilor industriale cu arie largă de aplicabilitate, aflate în cadrul Policolor Industrial Coatings.

Produsele Policolor sunt prezente în peste 3.000 de magazine de retail tradiţional, în marile reţele de bricolaj din România și în peste 1.000 de service-uri auto din țară. Compania dispune în prezent de o reţea de 11 magazine proprii.

Grupul Policolor – Orgachim operează două mari unităţi de producţie: Policolor România şi Orgachim Bulgaria şi este liderul regional în domeniul tehnologiei vopselelor şi lacurilor în zona Sud-Est Europeană.