Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA a lansat licitaţia deschisă pentru realizarea Studiului de Fezabilitate necesar Modernizării Liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă. Valoarea totală estimată a contractului este de 2.700.806 lei, sursa de finanţare fiind asigurată din Fonduri de Coeziune şi Buget de Stat, aferente cadrului financiar 2014-2020.
Studiul de Fezabilitate va prezenta cea mai bună variantă pentru legătura pe calea ferată între staţia Bucureşti Nord şi Aeroportul Internaţional Henri Coandă, în conformitate cu standardele impuse pentru Coridoarele Europene şi Coridoarele TEN-T, respectând totodată specificaţiile tehnice de interoperabilitate pe teritoriul României.
Anunţul de participare la procedura licitaţie deschisă, cu nr. 183103/01.03.2018, şi documentaţia de atribuire sunt disponibile în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice (S.E.A.P.), la adresa www.e-licitatie.ro. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 12.04.2018.