Garda de Mediu a oprit lucrările de pe șantierul One United Properties din Floreasca

Garda de Mediu a decis oprirea lucrărilor pe șantierul unde se construiesc blocurile turn din Floreasca, după ce s-a constatat la fața locului că investitorii imobiliari nu au suspendat activitatea, conform deciziei instanței, se spune într-un comunicat de presă. La începutul lunii martie, Tribunalul București a suspendat autorizația de construire și acordul de mediu pentru ansamblul imobiliar din Floreasca, în urma acțiunii în instanță a locuitorilor din zonă, susținuți de Asociația Salvați Bucureștiul.

 

Proiectul din Florească este dezvoltat de One United Properties și Auchan România la intersecția arterelor Mircea Eliade și Calea Floreasca din zona centrală a Bucureștiului, redă orașului și comunității o zonă abandonată de 20 de ani.

 

În urma sesizărilor cetățenilor, reprezentanții Gărzii de Mediu au fost pe 19 martie 2019 pe șantierul din spatele Halei Ford și au constatat că în ciuda deciziei instanței, lucrările continuau în ritm normal, fără să se țină cont de sentința civilă prin care acestea erau suspendate. Prin urmare, Garda de Mediu a decis oprirea lucrărilor, începând cu 20 martie 2019 până la finalizarea cauzei aflate în instanță.

 

One Floreasca City presupune trei componente integrate într-un ansamblu deschis: fosta hală Ford va fi restaurată și modernizată, transformându-se într-un spațiu contemporan de retail operat de Auchan România, o clădire de birouri de clasă A – One Tower- și trei blocuri cu apartamente exclusiviste – One Mircea Eliade. Întreg proiectul va fi construit pe un teren de 2,8 hectare din suprafața căruia 30% vor reprezenta spații verzi. În plus vor fi amenajate alei pietonale, zone de relaxare și un locde joacă pentru copii. Noua dezvoltare imobiliară va repune în circuitul public o zonă abandonată de 20 de ani, complexul urmând să fie unul deschis întregii comunități, cu circulație exclusiv pietonală.