Holcim România a inaugurat o nouă stație de betoane în Timișoara

Holcim România, companie consacrată prin produsele și soluțiile sale pe piața de construcții din țară, a deschis o nouă stație ecologică de betoane în Timișoara.

 

Aceasta este situată în vecinătatea orașului, în zona de nord, și va furniza betoane către clienții companiei din zona metropolitană Timișoara. Noua stație de betoane este cea de-a doua unitate de producție Holcim România din regiune, rețeaua națională a companiei ajungând, astfel, la un total de 15 de unități.

 

A 15-a stație de betoane din rețeaua Holcim România are obiectivul de a susține proiectele partenerilor noștri din regiune, prin livrarea de soluții și produse performante care aduc plus valoare datorită caracteristicilor adaptate la nevoile actuale din piața de construcții. Această inaugurare este un pas înainte pentru atingerea obiectivelor noastre de dezvoltare durabilă, dar și în vederea împlinirii misiunii noastre pe termen lung, de a ajuta România să construiască mai bine”, a declarat Anca Alexandru, Director Divizia de Betoane și Agregate Holcim România.

 

Noua unitate este echipată cu sisteme și tehnologii de ultimă generație, fiind complet automatizată. De asemenea, aceasta este dotată cu echipamente destinate reciclării și reutilizării integrale a materialelor reziduale rezultate din producția betonului.

 

Stația de betoane ecologice ”Timișoara 2” a fost inaugurată în cadrul unui eveniment organizat de către echipa Holcim România, în prezența clienților companiei și a reprezentanților autorităților locale.