Cele mai noi informații legate de stadioanele care se ridică în București

Ion Ștefan, ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, a verificat stadiul lucrărilor la trei dintre stadioanele care vor fi realizate în vederea organizării, în România, a unor meciuri din cadrul Turneului final al Campionatului European de Fotbal 2020 (EURO 2020): Steaua Bucureşti, Giulești „Valentin Stănescu” și Stadionul Național de Rugby „Arcul de Triumf”.

Astfel, ministrul s-a întâlnit cu reprezentanții constructorilor care au dat asigurări că lucrează pe șantiere cu toate motoarele turate la maximum astfel încât România să fie o gazdă bună la Campionatul European de Fotbal de anul viitor.

„Am cerut constructorilor să lucreze susținut pentru ca România să poată organiza în cele mai bune condiții meciurile la EURO 2020. De altfel, stadiul lucrărilor la cele trei stadioane se regăsește pe lista priorităților mele la minister și nu ascund faptul că voi mai face vizite neanunțate pe teren, pentru a vedea modul în care se lucrează. Îi asigur pe constructori de tot sprijinul ministerului, prin Compania Națională de Investiții, pentru a finaliza la timp, dar și calitativ, lucrările”, a declarat ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației Ion Ștefan.

* * *

La Steaua (capacitate de 31.254 de locuri), s-au executat lucrările de infrastructură în proporţie de 95%. Se execută lucrări la partea de suprastructură a stadionului, lucrări din beton monolit şi prefabricate; stadiul acestora este de cca. 85%. Au început lucrările la instalaţii şi arhitectură pentru spaţiile aferente subsolului stadionului (stadiul de cca. 25%) şi montarea confecţiei metalice a acoperişului.

La Rapid (capacitate de 14.050 de locuri), au început lucrările la partea de infrastructură, stadiul acestora fiind: spărtură realizată în proporţie de 100%, betonul de egalizare în proporţie de 70%, hidroizolaţie la nivelul fundaţiilor în proporţie de 70%, fundaţii în proporţie de 7%.

La Arcul de Triumf (capacitate de 8.207 de locuri ), lucrările de săpătură, radier, hidroizolaţii sunt realizate în proporţie de 90%, lucrările de execuţie stâlpi, diafragme, fundaţii izolate – 45%, iar lucrările de execuţie a elementelor structurale aferente suprastructurii – 25%.

Cele 3 stadioane se realizează prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social, derulat de Compania Naţională de Investiţii, bugetul total fiind de peste 500 de milioane de lei.