Metroul din Drumul Taberei va fi gata în iunie, 2020

Metroul din Drumul Taberei ar putea fi dat în folosință în luna iunie, 2020, a anunțat premierul Ludovic Orban, aflat pe șantierul acestui obiectiv de investiții, scrie Agerpres. „Conform celor discutate cu conducerea Metrorex şi cu directorii companiilor care au contracte cu metroul pentru finalizarea acestui obiectiv de investiţii, practic metroul poate fi dat în folosinţă anul viitor, aproximativ în luna iunie. Acestea sunt, ca să zic aşa, angajamentele care sunt luate de constructor. Eu am convingerea că în momentul de faţă constructorii au toate condiţiile pentru a finaliza lucrările în termenele convenite, atât condiţiile procedurale, cât şi condiţiile contractuale, cât şi condiţiile financiare, pentru a putea finaliza la termen şi vom urmări lucrările îndeaproape, astfel încât ele să fie finalizate”, a spus prim-ministrul.

Dintre cele zece staţii de metrou, mai trebuie finalizate patru. „Dintre staţiile de metrou, mai sunt patru staţii ce trebuie finalizate. Au existat probleme de diferite naturi la staţia Parc Drumul Taberei, unde au fost necesare lucrări de deviere, unde am înţeles că a existat o întârziere şi din cauza imposibilităţii de a avea acces la parcul Drumul Taberei, în cadrul unui proiect finanţat din fonduri europene. De asemenea, mai este o problemă tehnică, care trebuie soluţionată, legată de coborârea nivelului pânzei de apă freatică între staţia Parc Drumul Taberei şi Drumul Taberei. Aici am înţeles că există soluţia tehnică deja convenită şi este gata să fie implementată. Explicaţiile pe care le-am primit au fost că soluţia tehnică gândită iniţial nu a dat rezultatele scontate şi e necesară o altă soluţie tehnică care evident va fi pusă în practică cât mai repede. Eu sunt foarte încrezător. De asemenea, trebuie finalizate lucrările la staţia Eroilor şi la staţia Academia Militară, la aceasta din urmă sunt necesare şi lucrări de altă natură”, a explicat Ludovic Orban.

La rândul său, ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, a arătat un document semnat de conducerea Metrorex în care aceasta îşi asuma termenele de finalizare, în caz contrar urmând să demisioneze.

„Aş vrea să înţelegeţi că am trecut în altă etapă de a face politică în România. Este inadmisibil să spui, să repeţi obsesiv că acest obiectiv va fi dat în folosinţă la sfârşitul anului 2019, când tu ştiai foarte bine că acest lucru nu se poate întâmpla. L-am întrebat pe fostul director (al Metrorex – n. r.) Aldea de ce a dezinformat ministrul (fostul ministru al Transporturilor Răzvan Cuc – n. r.) opinia publică şi mi-a spus că dânsul i-a comunicat domnului ministru că nu se poate finaliza acest obiectiv, în schimb dânsul a ţinut morţiş să spună 2019. Astăzi, când vorbim, vă prezint un document – de aceea spun că facem altfel de politică – un document asumat sub semnătura conducerii Metrorex, sub semnătură, nu poveşti, prin care aceste termene trebuie respectate”, a arătat Bode.

Ministrul a menţionat care este stadiul în care se află proiectul Magistralei M5 şi a subliniat şi el că nu vede vreun motiv pentru care nu ar putea fi respectate noile termene pentru darea în folosinţă a metroului din Drumul Taberei.

„Vreau să ştiţi că avem astăzi trei contracte – ca să nu tot discutăm de ce suntem aici – avem contractul pe structură 95% finalizat, dar început în 2011 avea termen în 2014. Avem contractul pe finisaje – început în 2015, avea termen 2017, astăzi este 73% finalizat, şi avem contractul pe automatizări – proiectul tehnic este depus, are termen 6 săptămâni din momentul finalizării părţii de structură, 6 săptămâni în 15 aprilie. Constructorul, antreprenorul pe structură ne-a spus foarte clar: ‘finalizăm şi predăm către firma care se ocupă de automatizări’. Cei care se ocupă de automatizări au 6 săptămâni să predea obiectivul. Am întrebat care este relaţia între stadiul fizic şi cel financiar. Răspunsul este ‘impecabil’. Deci, atâta timp cât relaţia este impecabilă şi noi ne achităm de aceste obligaţii, nu văd niciun motiv de ce nu ne-am încadra în aceste termene realiste, asumate sub semnătură. Am spus de la preluarea mandatului: toţi directorii de companii care vin la ministru şi propun termene şi le asumă prin semnătură. Semnătura lor este echivalentă cu semnătura pe actul de demisie dacă acest lucru nu se întâmplă. Am încredere în doamna Miclăuş (Mariana Miclăuş – directorul general interimar al Metrorex – n. r.) şi în conducerea Metrorex că acest obiectiv se va finaliza în iunie 2020. Iunie 2020 este termenul la care sigur vă vom invita să călătorim pe această magistrală M5”, a subliniat Lucian Bode.