Compania Construcții Erbașu, anunț de ultimă oră despre lucrările la Sala Polivalentă din Oradea

Stadiul lucrărilor la noua Sală Polivalentă din Oradea a ajuns la 73%, informează Compania Construcţii Erbaşu.  Investiţia este evaluată la circa 60 milioane lei, fondurile fiind asigurate prin Compania Naţională de Investiţii şi Primăria Oradea. Finanţarea se face de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi de către Municipiul Oradea, în cadrul Programului naţional de construcţii de interes public şi social, subprogramul Săli de Sport, scrie ebihoreanul.ro.

„Sala Polivalentă din Oradea prinde contur pe zi ce trece şi reprezintă o parte a viitorului, pe care îl construim acum şi aici”, au transmis cei de la Construcţii Erbaşu, în comunicat. Conform acestora, până în prezent a fost finalizat montajul fermelor metalice pentru sala mare. Montajul sticlei pentru peretele cortină este executat la nivelul parterului si etajului 1, s-au executat în totalitate compartimentările interioare şi a fost finalizată structura tavanelor la nivelul parterului.

Se lucrează la traseele pentru instalaţiile electrice şi HVAC, unde stadiul lucrărilor a ajuns la 95% şi se montează invelitoarea la sala mare.

Astfel, stadiul întregii lucrări este 73% în acest moment. Sala Polivalentă din Oradea ar urma să fie gata spre sfârşitul primăverii sau începutul verii anului viitor.

Conform proiectului, capacitatea sălii va fi de 5.000 de locuri. Nu mai puţin de 3.600 vor fi pe gradene fixe, iar restul de 1.400 în gradene retractabile. Una dintre peluze va fi aproape în întregime retractabilă. Acest lucru se datorează faptului că, pe locul acestei tribune se vor putea amenaja scene pentru spectacole. Totodată, tribuna retractabilă va permite accesul utilajelor de mare tonaj să pătrundă în incintă, economisindu-se timp şi bani cu partea de amenajare a locaţiei pentru diferite evenimente.