Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a construit zece benzinării în 2020

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a finalizat construcţia unei noi benzinării în localitatea 1 Decembrie – Ilfov şi ajunge la 10 noi statii deschise în acest an. Operate sub brandul Rompetrol, reţeaua FIEKR se ridică în prezent la 30 de unităţi”, a anunţat Rompetrol.

Cele 10 noi benzinării sunt situate în Cluj (Vuia, Oradea Clujului, localitatea Gheorghieni), Ilfov (Clinceni, 1 Decembrie), Prahova (DN1 – Câmpina), Bucureşti (strada Siseşti), Argeş (Curtea de Argeş), Vâlcea (Valea Oltului – Călimăneşti) şi Craiova (Simnic). Acestea au un număr de circa 170 de angajaţi.

„În contextul întârzierilor generate de COVID 19 – livrări materiale, lucrări/braşamente, avize/recepţii, am reuşit să ne continuăm şi în acest an programul de extindere a reţelei de distribuţie carburanţi în România. Noile staţii reconfirmă angajamentul Fondului şi al acţionarilor săi în susţinerea sectorului energetic şi a investiţiilor strategice, prin crearea de noi locuri de muncă, noi surse de finanţare a bugetelor locale şi centrale, dar şi construcţia unei noi capacităţi de producţie energie electrică şi termică în regiunea Dobrogea” declară Iskander Abdibaitov, directorul general al Fondului de Investiţii în Energie Kazah-Român.

În prezent, fondul prin vehiculul investiţional (SPV) – KMG Rompetrol Development SRL deţine 30 de benzinării sub brandul Rompetrol şi care comercializează exclusiv gama de carburanţi auto Efix – produşi de rafinăria Petromidia Năvodari. Aceasta este parte a Rompetrol Rafinare – care operează şi rafinăria Vega Ploieşti şi divizia de petrochimie – unicul producător intern de polimeri, fiind deţinută în principal de KMG International (54,63% – direct şi indirect) şi Statul Român, prin Ministerul Energiei (44,7%).

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român şi-a propus să atingă până în 2023 o reţea de 84 benzinării în România (achiziţia şi modernizarea de staţii existente, construcţia de noi staţii), care vor asigura crearea a peste 1.000 de noi locuri de muncă, peste 5.000 de persoane implicate în diverse faze de dezvoltare (design, execuţie, construcţie) şi peste 1.200 parteneri comerciali.

“Clienţii noştri vor avea parte de o plăcută surpriză după încheierea acestei perioade dificile, îi aşteptăm cu un nou concept al staţiilor Rompetrol, caracterizat prin alinierea elementelor constructive exterioare la tendinţele actuale şi o optimizare a spaţiului de producţie destinat produselor gastro. Dacă elementele constructive exterioare realizate din materiale ecologice si echipamente eficiente energetic definesc nouă imagine Rompetrol, partea interioară pune accentul pe o optimizare a spaţiului alocat pentru pregătirea de noi sortimente de produse/meniuri proaspete”, adaugă Iskander Abdibaitov.

Conceptul a fost dezvoltat intern la finele anului trecut şi a fost lansat în prima parte a acestui an prin noua staţie din Bucureşti – Siseşti, ea devenind laboratorul de testare şi observare a clienţilor, a feedback-ului şi a sugestiilor acestora. Staţiile Curtea de Argeş şi Valea Oltului – Calimăneşti reprezintă şi reflectă liniile definitorii ale noului concept.

Noul design al staţiilor va fi implementat doar în viitoarele locaţii, în baza unor analize complexe privind traficul, poziţionarea geografică, numărul de clienţi şi preferinţele acestora în selecţia produselor gastro.

Fondul de Investiţii în Energie Kazah-Român a fost înfiinţat în octombrie 2018 de către KMG International şi Societatea de Administrare a Participaţiilor în Energie, obiectivul principal şi strategic al acestuia urmărind dezvoltarea de proiecte energetice în România.