Ministrul dezvoltării a predat așezământul cultural din Săcuieni

Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice și administrației, a predat astăzi așezământul cultural din Săcuieni (judetul Bihor), obiectiv modernizat, reabilitat, extins și dotat de MDLPA, prin Compania Națională de Investiții.

Prin proiectul, în valoare de peste 4,7 milioane de lei, a fost extinsă clădirea existentă, la parter și etaj, și a fost consolidată vechea structură. De asemenea, au fost realizate lucrări atât pentru izolarea termică a pereților exteriori și a acoperișului, cât și pentru înlocuirea tâmplăriei, și au fost refăcute instalațiile de încălzire, cele sanitare, electrice și de iluminat.

”Această investiție este foarte importantă pentru viața culturală, pentru comunitatea locală, și pentru județul Bihor. De la construcția clădirii, în 1952, aceasta este prima intervenție majoră de renovare. Mă bucur să văd că proiectul este acum finalizat și redat locuitorilor, pentru derularea diverselor evenimente și activități culturale”, a menționat ministrul Cseke Attila.

Noul așezământ cultural beneficiază de o sală de spectacole cu o capacitate de 268 de locuri, o sală de repetiții, 17 loje (cu 74 de locuri), vestiare, bibliotecă, cabine pentru actori, camere tehnice și administrative și grupuri sanitare. De asemenea, imobilul a fost dotat cu mobilier, echipamente multimedia și echipamente PSI.