Dezvoltatorul imobiliar Impact Developer & Contractor a luat două credite, unul de 9,9 milioane de euro şi altul de 3,5 milioane de lei, de la CEC Bank pentru finalizarea proiectului rezidenţial Boreal Plus din Constanţa, scrie News.ro.
”Impact Developer & Contractor securizează finanţare pentru dezvoltare imobiliară din partea CEC Bank – Constanţa. În valoare totală de aproximativ 10,6 milioane de euro, una dintre cele mai mari valori acordate până acum unui dezvoltator de pe piaţa rezidenţială din Constanţa, aceasta are ca obiectiv finalizarea primei faze a ansamblului Boreal Plus”, a anunţat dezvoltatorul.
Primul credit, în valoare de aproximativ 9,9 milioane de euro va fi utilizat de către Impact prin trageri succesive, în funcţie de evoluţia lucrărilor în cadrul proiectului. Creditul va fi rambursat potrivit dispoziţiilor contractuale, data scadenţei finale fiind la 30 de luni de la semnarea contractului.
Al doilea credit, în valoare de 3,5 milioane de lei, va fi folosit de Impact pentru finanţarea TVA-ului aferent construcţiei, facilitatea fiind acordată pentru o perioadă de 20 de luni de la data semnării contractului.
„Suntem încântaţi de sprijinul şi încrederea oferite de CEC Bank pentru avansarea proiectului Boreal Plus din Constanţa. Securizarea unui astfel de credit cu o instituţie de prestigiu şi tradiţie precum CEC Bank este o dovadă a stabilităţii companiei şi a perspectivelor noastre solide de creştere pe termen lung”, a declarat Tinu Sebeşanu, CEO Impact Developer & Contractor.