A fost prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru proiectarea și execuția Secțiunii 3 a autostrăzii Sibiu- Pitești

CNAIR SA a prelungit termenul de depunere a ofertelor pentru procedura de achiziție publică Proiectare si executie „Autostrada Sibiu – Pitești, Sectiunea 3: Cornetu – Tigveni”, până la data de 20.01.2022, ora 15.00.

Această decizie va permite ca perioada pentru depunerea ofertelor să fie proporţională cu volumul de informaţii suplimentare care vor fi aduse la cunostință operatorilor economici prin Clarificările care urmează să fie publicate.

De asemenea, prin această prelungire, CNAIR SA are în vedere asigurarea unei competitivități și a unei maturități a ofertelor ce vor fi depuse, raportat la complexitatea obiectivului de investiție.

Noul termen de depunere a ofertelor a fost stabilit având în vedere faptul că informările privind rezultatul etapei de preselecție au fost comunicate în data de 01.07.2021, iar termenul inițial a fost stabilit pentru data de 25.08.2021.