Hellenic Dairies dezvoltă un centru logistic la Hălchiu, lângă Brașov

Hellenic Dairies realizează o nouă investiție pe piața din România prin intermediul companiei Olympus, scrie publicația Total Business, citată de Rador.

Scopul acestei noi inițiative de a construi un nou centru logistic este extinderea posibilităților de deservire atât a pieței locale, cât și a țărilor în care sunt exportate produsele lactate ale marcii românești în cauză.

Importanța României

Începutul activităților în afara Greciei a fost făcut de Hellenic Dairies în 1999, când a cumpărat Tyrom și a înființat prima fabrică în România, iar în 2011 a construit noua fabrică de lapte, consolidându-și și mai mult prezența în această țară prin Fabrica de Lapte Brașov, o companie la care investițiile acumulate în ultimii 10 ani depășesc 150 de milioane de euro. În plus, în acest moment este în curs de realizare o altă investiție de aproximativ 40 de milioane de euro care presupune adăugarea unei noi linii de îmbuteliere a laptelui și a echipamentelor de energie regenerabilă.

În acest fel, Hellenic Dairies își dezvoltă prezența în România, o piață pe care cifra de afaceri a companiei în 2021 a fost de 110 milioane de euro, din totalul de 427 de milioane de euro cât a reprezentat cifra de afaceri totală a grupului în anul respectiv.

Noul centru logistic

Investiția de 40 de milioane de euro face parte din planul strategic de extindere a grupului în România și regiunile învecinate. Centrul logistic de la Brașov (Hălchiu) din centrul României va deservi piața locală, precum și țările în care sunt exportate produsele lactate Olympus fabricate în România, precum Germania, Italia, Franța, Marea Britanie, Bulgaria și Serbia. Totodată, va facilita eficientizarea proceselor de depozitare și distribuție, astfel încât compania să consume mai puțin timp și energie.

Noul centru logistic, care se preconizează să fie parțial operațional de la începutul anului 2024 și să fie finalizat spre sfârșitul aceluiași an, este deja în construcție cu o suprafață construită de 13.500 mp și cu un depozit high-bay pe 6.000 mp, fiind complet automatizat, cu o temperatură controlată între 2 și 4 grade Celsius și având o capacitate de peste 32.000 de paleți. În același timp, centrul este aliniat la principiile durabilității și reducerii amprentei de carbon, precum și la principiile reciclării și creării de ambalaje ecologice.