Cristian Pistol, directorul CNAIR, a anunțat că există șanse reale ca la finalul anului 2024 cetățenii să poată parcurge fără întrerupere cei 121 km ai drumului expres Craiova – Pitești.
Conform acestuia, pe tronsonul I al drumului expres
#Craiova –
#Pitești, au început lucrările de organizare pentru finalizarea construcției celor 17,7 km dintre Craiova și
#Robănești. Termenul contractual este de 18 luni dar antreprenorul și-a asumat că va crește progresiv mobilizarea astfel încât să putem circula pe acest tronson la finalul anului #2024.
Pe tronsonul III, stadiul lucrărilor a ajuns la aproape 90% și se lucrează intens pentru a pune în trafic la finalul acestui an toți cei 31,75 km dintre
#ValeaMare și
#Colonești.
Lucrările pe tronsonul IV,
#Colonești –
#Oarja –
#Pitești, în lungime de 31,8 km, au ajuns la un stadiu fizic de aproximativ 50% și sunt convins că antreprenorul român se va mobiliza exemplar, astfel încât să se poată deschide circulația cât mai repede, la finalul 2024.