Compania britanică de bricolaj Kingfisher a încheiat procesul de transformare în format propriu Brico Depot a celor 15 magazine Bricostore preluate în România în 2013 de la compania franceză Group Bresson, ultima dintre cele 15 unităţi, Brico Depot Băneasa, urmând să fie inaugurat vineri, 4 septembrie. Unitatea din Băneasa, cu o suprafaţă de 7.500 metri pătraţi, a rămas deschis pentru clienţii pe toată durata lucrărilor de transformare. Procesul de reamenajare a fost finalizat în 11 săptămâni.
Magazinul este structurat în trei zone principale, respectiv materiale de construcţii, renovarea locuinţei şi amenajări interioare.
„Ne bucurăm că am încheiat procesul de transfomare al tuturor unităţilor, la mai puţin de doi ani de prezenţă pe piaţa din România (…). În continuare, ne propunem să acţionăm cu aceeaşi perseverenţă şi profesionalism pentru a dezvolta în 2016 notorietatea mărcii Brico Depot în România”, a declarat directorul general delegat Brico Depot Romania, Patrick Papot, conform unui comunicat transmis de companie.
Kingfisher a anunţat în aprilie 2013 că a preluat de la compania franceză de retail Group Bresson, deţinută de familia Bresson, cele 15 magazine Bricostore din România, cu vânzări de 131 milioane de euro în 2012. Britanicii au plătit aproximativ 75 milioane euro pentru magazinele Bricostore din România. Grupul a informat, de asemenea, că ia în calcul posibilitatea creşterii afacerii pe termen lung la circa 50 de magazine.