Athénée Palace Hilton din București va fi renovat cu 20 de milioane de euro

Compania ANA Hotels, controlată de George Copos, va investi circa 20 de milioane de euro pentru renovarea completă a camerelor şi a extinderii hotelului Athénée Palace Hilton din centrul Capitalei, a anunţat societatea.

Renovarea va dura circa trei ani şi va începe în anul 2017. De asemenea, investiţia include şi construirea unui corp nou de hotel cu aproximativ 70 de camere în spatele actualului Athénée Palace Hilton, precum şi a unei săli de conferinţe de 900 mp.

Investiţiile vor fi susţinute de acţionarul majoritar al companiei – George Copos- din fondurile şi dividendele rezultate în urma vânzării recente a companiei producătoare de motoare electrice de la Piteşti ANA IMEP către grupul nipon Nidec.

ANA Hotels a devenit, în 2015, prima companie românească de ospitalitate din România după cifra de afaceri.