Compania Dedeman, care activează pe piața de retail de bricolaj, deținută de frații Dragoș și Adrian Pavăl, a înregistrat un profit net de 563 milioane de lei, cu 35% peste câștigul din 2014, conform informațiilor postate pe site-ul Ministerului Finanțlor. Vânzările au ajuns la 4,36 miliarde de lei, adică 980 de milioane de euro. În acest an, frații Pavăl urmăresc să sară de nivelul de un miliard de lei.
În ultimii șase ani, afacerile companiei conduse de frații Pavăl s-au triplat – de la 1,5 miliarde de lei în 2010 la 4,36 miliarde de lei în 2015 (980 de milioane de euro).
Compania intenţionează să construiască un sediu propriu de birouri în zona Cora Pantelimon. Proiectul cuprinde ridicarea unui bloc de zece etaje, chiar dacă zona este una destinată locuinţelor colective cu maxim două etaje, conform www.wall-street.ro ce citează B365.ro.
“Este un proiect pentru care am depus toată documentaţia undeva cu mai bine de jumătate de an şi în care nici până astăzi nu avem un răspuns. De la dorinţa de a realiza un proiect şi până la aprobare sunt paşi lungi. În momentul de faţă aşteptăm să se întrunească Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), care ar urma să ia o decizie în acest sens”, a declarat pentru www.wall-street.ro Ioan Comănescu, director de achiziţii în cadrul Dedeman.
Compania fraților Pavăl are în plan noi deschideri de magazine, dar cel puțin patru orașe sunt clar definite pe harta Dedeman: Satu Mare, Oradea, Giurgiu și Slobozia.
Principalii jucători din piața locală de bricolaj sunt Dedeman, Praktiker, Hornbach, Leroy Merlin, Brico Dépôt sau Mr Bricolage.