Compania de dezvoltare imobiliară Primavera Development, controlată de familia Tănăsoiu şi de olandezul Eelko Kortaweg, construieşte un centru comercial în centrul oraşului Sibiu, pe terenul fostei fabrici Simeron, lângă Podul Gării. Proiectul Festival Shopping Center a obţinut PUZ-ul la finalul lunii iunie, iar deschiderea este programată pentru a doua parte a anului 2018.
Mall-ul va avea o suprafaţă închiriabilă de 42.000 de metri pătraţi, investiţia fiind de aproximativ 70 de milioane de euro.
“Prin obţinerea PUZ-ului, am făcut un nou pas important în dezvoltarea proiectului Festival Shopping Center, un mall prin care ne propunem să dăm o nouă dimensiune experienţei de shopping şi petrecere a timpului liber pentru sibieni şi vizitatorii oraşului”, a declarat Daniel Tănăsoiu, reprezentant Primavera Development. Proiectul, lansat iniţial în 2008, a fost amânat de criză, iar acum implică o investiţie aproape la jumătate din valoarea celei din perioada de vârf.
Festival Shopping Center va fi primul centru comercial de tip mall din Sibiu şi va fi ancorat de un hipermarket. În total, va avea 160 de spaţii comerciale.
“Deşi Sibiul este al treilea oraş regional ca putere de cumpărare (după Timişoara şi Cluj), acesta nu a beneficiat de o livrare semnificativă de spaţii comerciale moderne în ultimii zece ani. Oraşul atrage anual un număr impresionant de turişti (320.000 în 2015) şi face parte dintr-o regiune unde au ales să investească companii internaţionale precum Continental, Siemens, Takata, Daimler, Wienerberger sau Faurecia. În acest context, dezvoltarea unui centru comercial de ultimă generaţie în centrul oraşului reprezintă un pas natural în evoluţia pieţei de retail locale”, a spus Oana Iliescu, managing director DTZ Echinox, compania de consultanţă imobiliară desemnată consultant exclusiv pentru închirierea proiectului.