Wetterbest® lansează Colosseum, al cincilea profil de țiglă metalică din portofoliu său

Compania Depaco, unul dintre liderii industriei locale de sisteme pentru acoperişuri, lansează Wetterbest®Colosseum, cel de-al cincilea profil de țiglă metalică din portofoliul său.

„Ne-am dorit să îmbogățim portofoliul de produse cu un profil de țiglă metalică care să răspundă nevoilor diverse și în continuă schimbare ale clienților noștri. După mai multe căutări, răspunsul a venit sub forma Wetterbest® Colosseum, un profil care reunește eleganța și frumusețea antică a renumitului Colosseum din Roma Antica. Suntem nerăbdători să aflăm reacțiile pe care le vom primi din partea clienților noștri”, a declarat Dragoş Irimescu, inginer proiectant, acționar majoritar Wetterbest.

Din perspectivă funcțională, țigla metalică Wetterbest® Colosseum permite evacuarea rapidă a apei acumulate la nivelul acoperișului, facilitează degajarea rapidă a masei de zăpadă și oferă o rezistență sporită la manipularea mecanică. În plus,baza decupată pe contur oferă posibilitatea unor suprapuneri minime a panourilor de țiglă, fără pierderi de material în timpul montajului. Rezultatul este un acoperiș cu mai puține îmbinărivizibile, uniform, economic și durabil.

La nivel de design, noul profil împrumută din eleganța țiglei ceramice cu care se aseamănă și oferă acoperișului o notă tradițională datorită simplității ce caracterizează panourile de țiglă. Colosseum se potrivește atât pentru construcții noi, cât și pentru proiecte de renovare, care prezintă o pantă corespunzătoare, de minimum 12°.

Durata medie de viață a noului profil este de 50 ani, iar garanția variază în funcție de tipul de tablă ales. Astfel, pentru tabla cu aspect lucios garanția este de 10 ani, pentru tabla cu aspect mat 15 ani, respectiv 35 de ani pentru tabla mat Storm.

Alături de Wetterbest® Plus,Click şi Gladiator, profilul de țiglă metalică Colosseum face parte din categoria produselor premium prezente în portofoliul companiei. Conform datelor proprii, Wetterbest este printre puținii producători de sisteme de învelitori metalice care produc cinci profile distincte de țiglă metalică în România.

Caracteristici tehnice Wetterbest® Colosseum:

• Materie primă – Oțel galvanizat la cald prevopsit, ArcelorMittal Germania
• Grosime – 0,5 mm – 0,6 mm
• Strat protecție Zinc –225-275 g/m²
• Strat protecție vopsea – Poliester lucios – 25 μm, poliester mat – 35 μm, poliuretant mat 50 μm
• Culori RAL – Toate culorile disponibile în paletarul Wetterbest
• Lungimi panouri –450-2900 mm
• Lățime totală – 1150 mm
• Lungime pas țiglă – 350 mm
• Înălțime ondulă țiglă – 45,5 mm
• Înălțime treaptă între pași- 25 mm/30 mm
• Distanța la șipcuire – 350 mm
• Panta minimă la montaj – 12°