Miliardarul israelian Lev Leviev vinde AFI Park

Compania Africa Israel Investments, deținută de omul de afaceri israelian Lev Leviev, a semnat o scrisoare de intenţie neangajantă cu o terţă parte pentru vânzarea întregului proiect de birouri AFI Park din Bucureşti. Informația aprare într-un raport de pe bursa de la Tel Aviv.

Societatea lui Leviev evaluează proiectul de birouri la 164,5 milioane de euro. „În continuare se va demara un proces de due diligence, care se va încheia cu un acord detaliat în urma căruia se vor cumpăra cele cinci clădiri de birouri în primul trimestru al anului viitor”, se arată în documentul citat. Sursa suține că prețul tranzacției urmează să fie stabilit.

Vânzarea proiectului ar genera un profit după taxare de 14 milioane de dolari (13,2 milioane de euro). Aceasta ar fi cea mai mare tranzacţie cu un proiect de birouri din România şi prima de peste 100 de milioane de euro din ultimii ani.

Proiectul AFI Park are o suprafață închiriabilă totală de 70.000 de metri pătrați în cele 5 clădiri – AFI Park 1,2,3, 4&5 și se apropie de o rată de ocupare de 100%.

Proprietățile comerciale ale AFI Europe România și cele aflate în curs de dezvoltare au fost evaluate la peste 800 de milioane de euro la 30 septembrie 2016, înregistrându-se astfel o creștere de 10% față de anul trecut. Compania deține centrele comerciale AFI Cotroceni și AFI Ploiești, clădirile de birouri AFI Park 1, 2, 3, 4&5 din București și mai multe proiecte în curs de dezvoltare în București și Brașov. Doar cele două centre comerciale valorează 534 milioane euro.