Maurer Imobiliare va construi alte șase blocuri în complexul Avantgarden Bartolomeu

Compania Maurer Imobiliare, deținută de Simon Maurer, va construi șase imobile de locuințe în cartierul Avantgarden Bartolomeu. Noile blocuri ar urma să fie construite pe strada Pelicanului, iar durata de execuţie, conform autorizaţiei emise, este de 36 de luni. Cele şase imobile sunt proiectate a avea câte 5 etaje, dar şi demisol, scrie www.bzb.ro.

Autorizațiile de construcție pentru cele șase imobile au fost emise de către Primăra Brașov la începutul acestei luni.

Situat în nordul Braşovului, cartierul Avantgarden se întinde pe o suprafaţă de 16,5 hectare. Din aceasta suprafaţă proiectul Avantgarden 3 ocupă 9,5 ha. În cartier sunt deja construite 30 de blocuri, iar omul de afaceri Simon Maurer preciza anul trecut că va mai investi 22 de milioane de euro în cea de-a treia fază a proiectului rezidenţial.