Colliers International a preluat administrarea proiectului de birouri The Landmark

Compania de consultanță imobiliară Colliers International a fost desemnată de către Piraeus Bank să ofere servicii de property management pentru proiectul de birouri The Landmark din zona centrală a Capitalei. Cu acest nou proiect, echipa Colliers International își consolidează poziția pe piața de property management în sectorul de birouri, iar întregul portofoliu administrat ajunge la un total de peste 320.000 mp închiriabili.

The Landmark este format din trei clădiri amplasate într-un cunoscut pol de birouri din București, Central Business District, între stațiile de metrouPiața Romană și Piața Victoriei, și care beneficiază de acces către patru străzi: Vasile Alecsandri, Povernei, Constantin Daniel și Căderea Bastiliei. Suprafața închiriabilă a celor trei clădiri ajunge la un total de aproximativ 22.000 mp, desfășurată pe 7 etaje (P+6), iar subsolul este dispus pe 3 niveluri și oferă peste 370 de locuri de parcare. Proiectul de birouri a fost livrat la finalul anului trecut și acum găzduiește patru chiriași – GTM, Wolf Theiss, Total, UiPath – care ocupă 60% din suprafața totală a clădirilor.

Echipa de Real Estate Management Services a Colliers International va oferi servicii complete de property management, de la managementul relației cu chiriașii, la supervizare operațională, servicii financiare și raportare către proprietar.

„Compania Colliers International se află în plin proces de extindere și consolidare a portofoliului administrat, mai ales în ceea ce privește segmentul de birouri, iar preluarea administrării The Landmark reprezintă un pas important în această direcție, astfel încât în momentul de față avem un portofoliu total de peste 320.000 mp.De asemenea, în calitate de Property Manager, ne propunem să optimizăm performanțele proiectului care este deja valoros din punct de vedere al locației, conceptului și chiriașilor”,a declaratȘtefania Baldovinescu, Senior Partner și Director al departamentului Real Estate Management Services încadrul Colliers International.

Pe lângă proximitatea față de mijloacele de transport în comun, parcurile și hotelurile din zonă, și accesul ușor cu mașina dinspre trei străzi, The Landmark oferă o varietate de restaurante și cafenele de top la parterul clădirilor. De asemenea, etajele superioare sunt destinate atât spațiilor de birouri de clasă A cât și teraselor în aer liber, ceea ce marchează proiectul ca locație de afaceri premium.

”Locația este punctul forte al proiectului nostru, The Landmark, de care suntem foarte încântați. Amplasat în zona centrală a Bucureștiului la distanță egală, de maximum 10 minute de mers pe jos, de stațiile de metrou Romană și Victoriei, The Landmark beneficiază și de alte mijloace de transport în comun ce deservesc zona. Dacă adăugăm la aceasta spațiul generos al celor 3 parcaje subterane, cu cele 375 de locuri de parcare, ceea ce reprezintă un raport de 1 loc de parcare la 60 de metri pătrați de spațiu de închiriat, o să înțelegeți de ce proiectul nostru este o opțiune atât de atrăgătoare pentru potențialii chiriași. În plus față de toate acestea, The Landmark are un design foarte agreabil ce se încadrează perfect în arhitectura zonei. Spațiile de birouri și retail sunt foarte bine proiectate și folosesc lumina naturală excelent. Am reușit prin proiectul The Landmark să creăm un spațiu bine echilibrat ce îmbogățește arhitectura CBD-ului și creează o ambianță atât internă cât și externăș i de proximitate foarte plăcută”, a declarat Nikos Chaniotis, Deputy General Manager al Piraeus Bank Romania.

Portofoliul administrat de echipa de Real Estate Management Services a Colliers International mai include, pe lângă The Landmark, proiectele de birouri Phoenix Tower și Construdava, Art Business Center (Ponderas Academic Hospital), Hermes Business Campus, Green Court, Ethos House, Polonă 68, Allianz Office Building Brașov și Ștefan cel Mare Building, precum și trei parcuri industriale în Timișoara, Brașov și Arad.