CNAIR va da în ianuarie ordinul de începere pentru construcția pasajului Domnești

Ordinul de începere pentru construcţia pasajului Domneşti va fi dat în prima săptămână din luna ianuarie 2018, a declarat directorul general al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Ştefan Ioniţă.

„În acest moment nu mai sunt blocaje şi vreau să vă informez că în prima săptămână din luna ianuarie vom da ordin de începere pentru acest obiectiv, tocmai pentru că estimăm că trei luni cât durează faza de proiectare sunt suficiente astfel încât cel care elaborează documentaţia să ajungă să întabuleze fiecare imobil în parte, astfel încât fiecare cetăţean de acolo să-şi primească banii şi, odată cu această chestiune, executorul judecătoresc se poate duce să elibereze amplasamentul. Trebuie să respectăm toţi aceşti paşi legali. Deşi suntem proprietari, practic, executorul nu-l poate scoate din imobil pentru că intervine cazul social şi se suspendă executarea. Aceste lucruri se întâmplă pe toate obiectivele. Şi pe DN5 ni s-a întâmplat, am avut şi pe Sebeş-Turda, am avut multe zone unde s-a ajuns. Şi de cele mai multe ori apelăm şi la autorităţile locale care ne pun la dispoziţie un loc unde să se mute acea familie. În acest moment nu mai poate interveni nimic în realizarea obiectivului”, a spus șeful CNAIR, după un eveniment de premiere a câştigătorilor unui concurs de fotografii iniţiat de CNAIR.

Potrivit lui Ioniță, trebuie rezolvată o serie de probleme de natură cadastrală şi întabulare pentru amplasamentul acestui obiectiv de investiţii.

„Amplasamentul acestui obiectiv este într-o zonă de case. Acolo sunt şi construcţii. Atunci când găseşti construcţii în amplasamentul unui obiectiv trebuie să ai documentaţiile realizate la milimetru, astfel încât să poţi lua un executor judecătoresc să elibereze amplasamentul. De regulă, pentru autostrăzi, amplasamentele sunt libere, nu găsim construcţii. Acolo unde sunt construcţii aţi văzut că avem ceva probleme în a elibera amplasamentul. Noi am modificat legislaţia şi Legea 255 este esenţială în ceea ce priveşte deblocarea acestor investiţii. (…) Noi acum suntem proprietarul terenului, dar până nu avem rezolvate problemele de natură cadastrală şi întabulare exact pe suprafeţele care sunt în anexă la HG nu mă pot duce cu executorul judecătoresc să îl silesc pe acel om să părăsească amplasamentul”, a declarat reprezentantul CNAIR.

Ioniţă a precizat că licitaţia pentru contractul de cadastru a fost amânată de trei ori pentru că nu au fost ofertanţi.

„Licitaţia a fost amânată de trei ori, pentru că nu s-au prezentat (ofertanţi – n. r.). Într-un final am reuşit, din a treia încercare, să atribuim acest contract de cadastru. Practic, noi suntem obligaţi să respectăm prevederile legale. Nu putem sări niciun pas. Dacă prevederile legale spun că trebuie să fac această licitaţie respectând termenele asumate conform legislaţiei, trebuie să le respect. În final, nu s-a prezentat niciun operator economic, probabil din cauza preţului mic. Am ridicat preţul”, a adăugat Ioniță.