E.ON Energie România a finalizat prima etapă din cadrul unui proiect de eficientizare a sistemelor de iluminat interior din imobilele care aparţin administraţiei publice locale din comuna Frumuşeni, jud. Arad. Iniţiativa face parte dintr-un program mai amplu prin care compania şi-a propus să dezvolte conceptul smart village în localităţile rurale din România.
„Comuna Frumuşeni a fost selectată dintr-un număr de peste 1.500 de localităţi, iar decizia noastră s-a bazat pe interesul, suportul şi deschiderea manifestată de primărie pentru proiecte de eficienţă energetică. Parteneriatul public- privat dintre E.ON şi Primăria Frumuşeni va duce în această primă etapă la reducerea cu circa 30 % a consumului de energie electrică în imobilele unde sistemul de iluminat a fost modernizat”, declară Dan Morari, Director General E.ON Energie România.
Instalarea noului sistem de iluminat duce la scăderea poluării rezultate în urma consumului anual de energie de la 0,63 t CO2 la 0,19 t CO2. Mult mai performante, noile corpuri de iluminat au un număr de ore de funcţionare de peste 3 ori mai mare decât cele clasice.
În toate clădirile administraţiei publice, inclusiv în şcoala şi grădiniţa din localitate, lumina este neutră albă, de 4000 K (Kelvin), imitând perfect lumina naturală percepută pe timp de vară între orele 11:00 – 15:00.
„Apreciem în mod deosebit implicarea E.ON în acest proiect datorită căruia copiii, dar şi angajaţii noştri sunt beneficiarii unui mediu optim de învăţare şi lucru. Practic, corpurile de iluminat cu led au fost alese astfel încât să confere lumina cea mai indicată în mediul academic din punctul de vedere al sănătăţii oculare”, afirmă primarul comunei Frumuşeni, Andronic Reginald.
În continuare, în comuna arădeană vor fi derulate lucrări pentru eficientizarea consumului reţelei de iluminat public stradal, urmând să fie montate becuri cu LED şi camere de supraveghere pe stâlpii stradali. În perspectivă se are în vedere montarea de panouri fotovoltaice pentru asigurarea necesarului de energie electrică al unor imobile aparţinând adminstraţiei locale.
„Lucrurile nu se vor opri aici, ne gândim să dezvoltăm şi alte proiecte în parteneriat public-privat la Frumuşeni, de eficienţă energetică sau energie verde. Scopul comun este acela de a oferi modele care să susţină comunităţile locale să trăiască într-un mediu curat şi sănătos”, spune Cecilia Pană, Director Divizia Vânzări E.ON Energie România.
E.ON are în vedere să extindă conceptul smart village la nivel naţional. Administraţiile locale care vor fi incluse în acest program vor beneficia din partea E.ON Energie România, atât de consultanţă în implementarea soluţiilor de eficientizare a consumului de energie, a unor sisteme de energie decentralizată, cat şi de facilitarea accesului la finanţare pentru realizarea acestor iniţiative, precum şi de proiecte la cheie pentru obiectivele identificate ca fiind fezabile.
Între obiectivele vizate în cadrul proiectului se numără spitale, şcoli, sălile de sport aferente, sedii ale administraţiilor locale, sistemele de iluminat public stradal dar şi alte categorii de obiective cum ar fi staţiile de purificare a apei.