Compania Cemacon a încheiat anul 2018 cu un profit net în sumă de 18,91 milioane lei, cu 43% mai mult decât în 2017, iar cifra de afaceri brută a societăţii s-a ridicat la 111,28 milioane lei, cu 13% mai mult decât în 2017, potrivit Raportului preliminar al companiei remis Bursei de la Bucureşti.
Cifra de afaceri netă a companiei a fost de 102,56 milioane lei, cu 11% mai mult decât în 2017. Profitul operaţional (EBITDA) a fost anul trecut de 32,49 milioane lei, cu 30% mai mult decât în 2017. Activele totale ale companiei erau, la sfârşitul anului trecut, de 201,48 milioane lei, în creştere cu 11% faţă de anul 2017. Societatea înregistra datorii în valoare de 73,04 milioane lei, în creştere cu 1% faţă de anul anterior. Activele nete înregistrate la finalul lui 2018 erau în valoare de 128,44 milioane lei, în creştere cu 18% faţă de 2017.
“2018 a fost un vârf de performanță atât pentru piața de materiale de construcții, cât și pentru CEMACON. Rezultatele sunt cele mai bune din istoria companiei și cele mai bune din sector, înregistrând un profit operațional de 32,49 milioane lei, cu 30% mai mare decât aceeași perioadă a anului 2017, și un profit net de 18,91 milioane lei, cu 43% în creștere față de finalul anului 2017. 2018 a fost și anul în care compania a realizat o cifră de afaceri brută record, de 111,28 milioane de lei, cu 13% mai mare față de anul 2017. Creșterile se datorează unor strategii comerciale agile, unei performanțe de producție remarcabile și fructificării unor proiecte ambițioase de investiții de peste 6 milioane de euro, derulate în ultimii 2 ani. Investițiile au condus la pornirea primei linii de producție de blocuri ceramice umplute cu vată bazaltică din
România și a fabricii de buiandrugi, ambele dotate cu tehnologie de ultimă generație. Astfel, din 2018, CEMACON produce singurele blocuri ceramice portante umplute cu vată bazaltică, din România, precum și buiandrugi ceramici de cea mai bună calitate”, a declarat Liviu Stoleru, Director General și Președinte al Consiliului de Administrație CEMACON SA.
Compania și-a crescut cifra de afaceri și profitul operațional de mai mult de 4 ori în ultimii 9 ani și impunându-se, din
postura de al doilea competitor pe piață, ca cel mai inovator producător de zidării din Români. Acestea au determinat ca cea mai mare companie antreprenorială din România, Dedeman, un foarte bun cunoscător al sectorului materialelor de construcții, să investească în companie și să devină acționar majoritar în 2018.
În contextul unei poziții financiare solide și a lichidității disponibile, în trimestrul 4, compania a rambursat anticipat către Banca Comercială Română, întreg soldul creditului subsidiarei Cemacon Real Estate, o sumă de peste 3,7 milioane de euro, finalizând astfel una din cele mai ample restructurări financiare și operaționale din România, în cadrul căreia compania și-a îndeplinit 100% din ceea ce și-a asumat față de bancă. “Am încheiat un an în care deciziile asumate s-au concretizat în cele mai bune rezultate financiare din ultimii 10 ani, motiv pentru care compania a câștigat recunoaștere pentru performanță financiară record și cel mai bun randament oferit investitorilor în 2018, în cadrul Galei Inagurarii Anului Bursier 2019”, a adăugat Liviu Stoleru.