S-au aprobat indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea patinoarului de la Gheorgheni

Guvernul a aprobat în ultima ședință indicatorii tehnico-economici pentru consolidarea, modernizarea, extinderea şi dotarea patinoarului artificial din municipiul Gheorgheni (jud. Harghita).

Necesitatea reabilitării acestui obiectiv este dată, în principal, de importanţa continuării tradiţiei hocheiului în regiune, întrucât, încă din anul 1949, în Gheorgheni se practică hocheiul instituționalizat (190 de copii sunt jucători activi și în momentul de față).

Lucrările de modernizare au o valoare de 42.148.000 lei şi constau în:

• schimbarea acoperişului

• extinderea tribunei, a spaţiilor tehnice şi a anexelor

• realizarea căilor de evacuare necesare şi a unei parcări

• construirea unui corp nou pentru antrenamente/sală de forță/sală de gimnastică

• construirea unui bazin de antrenament/recuperare.

Patinoarul artificial a fost construit în perioada 1977-1982, până în prezent nefiind realizate reparații capitale la clădire. În aceste condiţii, patinoarul nu mai corespunde standardelor internaționale şi nu permite organizarea unor competiții la acest nivel, ceea ce conduce la degradarea vieții sportive din zonă.