Kaufland a construit două magazine. Le deschide în aceeași zi

Kaufland România deschide două noi magazine, în Focșani și Constanța și ajunge astfel la o rețea de 124 de hipermarketuri la nivel național. Acestea fac parte din planurile de extindere accelerată ale retailerului pentru 2019. Prin deschiderea noilor magazine, Kaufland a creat 170 de noi locuri de muncă și sprijină dezvoltarea comunităților locale.

Ca element de noutate, magazinul din Focșani se apropie de conceptul magazinelor de proximitate, având un format adaptat, din dorința de a fi mai aproape de clienți și a oferi o experiență de cumpărături cât mai rapidă. Astfel, spațiul are o structură simplificată, fără galerii comerciale, și o suprafață de vânzare eficientizată de aproximativ 3000 mp.

Magazinul din Constanța are o suprafață de vânzare de 3900 mp și cuprinde o galerie comercială cu Food Court, ce oferă restaurant, cofetărie, patiserie – și o farmacie

 

Raioane moderne extinse

Noile magazine deschise de Kaufland în Focșani și Constanța oferă raioane speciale adaptate stilului de viață actual  – precum: vitrină cu sortiment mare de pește proaspăt, raion extins de produse bio, raion de produse To Go. De asemenea, magazinul din Constanța mai include și un raion extins de produse cosmetice.

Nou concept integrat: Tabac Shop

Ambele magazine integrează cel mai nou concept cu spațiu de vânzare individual, Tabac Shop – un concept nou, cu variantă premium sau de lux, implementat în premieră în rețeaua Kaufland România.

 

În Constanța, formatul este de lux, cu un spațiu de 30 mp, dispune de casă proprie de marcat și oferă un sortiment de aproape 300 de produse premium din tutun (țigări, trabucuri, țigări de foi, țigări electronice, cutii și accesorii) și alcool (vin spumant premium, vin alb, roșu sau rosé, șampanie și băuturi spirtoase).

 

În Focșani, punctul Tabac Shop este integrat în Biroul de Informații, are 15 mp și oferă aproximativ 200 de articole din tutun și accesorii.

 

Fațade vitrate și traseu rapid de cumpărături

Ambele magazine beneficiază de cel mai nou concept de design Kaufland, având fațadă vitrată, cu pereți de sticlă, ce asigură o experiență de cumpărături specială, asemenea unui mall, precum și o amenajare după un traseu de cumpărături simplificat și rapid. Magazinul din Constanța este dotat cu scări rulante și lift.

Magazinul din Focșani, cel de-al doilea din oraș, este situat pe Strada Mărășești, Nr. 5. și are o suprafață construită de 4.492 de metri pătrați și una de vânzare de aproximativ 3.000 de metri pătrați.

Cel din Constanța, care este al treilea magazin din oraș, este situat pe Strada Aurel Vlaicu, nr. 218 și are o suprafață totală de 4.300 de metri pătrați și una de vânzare de 3.900 de metri pătrați.

Ambele magazine dispun de raioane de legume-fructe, raion To Go, raion de pește proaspăt, raion Bio, vitrină cu produse proaspete și servire asistată, brutărie, alimente de bază, dulciuri, băuturi, produse nealimentare și drogherie. În exteriorul magazinelor este deschis și un punct Grill.

Programul de lucru este de la 7:30 până la 22:00 de luni până sâmbătă, iar duminică în intervalul 8:00-20:00.

 

„Deschiderile din Focșani și Constanța fac parte din planurile de extindere accelerată pentru anul 2019. Și în acest an, cuvântul cheie este adaptarea – prin noi concepte, noi formate, raioane extinse și prin investiții constante pentru a oferi o experiență modernă și simplificată de cumpărături. Cel mai recent exemplu de adaptare este magazinul din Focșani, care are un format apropiat magazinelor de proximitate, fără galerii și cu o suprafață eficientizată. Vom continua extinderea dinamică și adaptarea, în așa fel încât să fim accesibili pentru toți clienții noștri și să rămânem o destinație preferată pentru cumpărături”, declară Valer Hancaș, Director Comunicare & Corporate Affairs, Kaufland România.

 

Deoarece pentru Kaufland protejarea mediului înconjurător este o prioritate, și noile magazine din Focșani și Constanța dețin o instalație de climatizare ecologică – un sistem complex, modern, care recuperează căldura de la instalațiile frigorifice și care permite economisirea resurselor naturale, cu responsabilitate față de mediu. Iarna, magazinele sunt încălzite, iar vara, instalația inversează procesul, pentru a crea în hipermarket temperaturi ambientale, plăcute, în concordanță cu standardele de sănătate publică. Sistemul de frig din magazine este fără freon și utilizează numai CO2, protejând astfel mediul înconjurător, fără să folosească pentru încălzire lemne, gaze sau petrol.